U n bărbat de 39 de ani a ajuns la spital, după ce s-a lovit puternic la cap, pentru că a căzut de pe o schelă.
Instalația era montată pe artera principală a orașului, în zona unui restaurant și omul executa niște lucrări la înălțimea de aproximativ 2 m. Imediat la fața locului a fost chemat un echipaj SMURD care i-a acordat ajutor bărbatului, iar ulterior acesta a ajuns la Spitalul de Urgență din Petroșani.
Ancheta, însă, a fost preluată și de inspectorii ITM. „Colegii mei au fost la fața locului. E vorba despre o persoană care a căzut de pe schelă. Se pare că are niște afecțiuni medicale. Noi cercetăm evenimentul, pentru că erau 3 persoane care lucrau acolo, la fostul bar Orhideea. Din discuțiile pe care le-au avut cu patronul, acesta dorea redeschiderea locației. Deocamdată, colegii mei, împreună cu colegii de la serviciul Control muncă nedeclarată, sunt în cercetarea acestui eveniment”, a declarat inspectorul Florin Bozdog, ITM Hunedoara. Bărbatul se află în afara oricărui pericol, dar inspectorii de muncă vor verifica modul în care a fost posibil accidentul.
Diana Mitrache