Primăria din Petroșani a făcut publice sumele pe care le alocă Clubului Jiul Petroșani. Vorbim de 4 milioane de lei, dar salariile jucătorilor de aici sunt cuprinse între 1.500 și 4.000 de lei. În plus, fostul finanțator al Clubului Jiul Petroșani, Alin Simota spune și el cât l-a costat echipa.
Potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, din bugetul local aprobat în această săptămână, se alocă 4 milioane de lei pe an, pe tot clubul sportiv. Precizările au fost necesare în contextul discuțiilor generate în contradictoriu, după ce consilierul Cosmin Rădescu a cerut consultarea publicului pentru a vedea dacă oamenii mai sunt interesați de susținerea echipei de fotbal.
„Avem un buget de 4 milioane de lei, pe an, pe tot clubul sportiv, din care 2,5 milioane de lei sunt salarii. Dar nu numai al fotbal, ci la tot clubul. Noi avem aici și bazinul și personalul auxiliar, care se ocupă de club. Avem un milion de lei, pe an, utilitățile și diferența de 500 de mii de lei sunt cheltuieli cu reparații, întreținere, mentenanță, taxe, organizări de meciuri, deplasări. Jucătorii de la Jiul au indemnizații cuprinse între 1.500 de lei, cel mai puțin și 4.000 de lei, cea mai mare indemnizație, pe care am înțeles că o iau 4 fotbaliști”, declară Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani
Jiul Petroșani se află în Divizia C, iar fostul finanțator al Clubului Jiul Petroșani, Alin Simota a spus și el câți bani aloca acestui sport.
„În fotbal, la nivelul ligii a III-a, a II-a, nu câștigi bani, numai bagi bani. Noi cheltuiam, pentru liga a doua, aproape 1 milion de dolari pe an, iar în Divizia A nu puteam să rezistăm fără 1,8 – 2 milioane de dolari. Plus că mai luam un milion de euro, când eram în Diviza A, din drepturi de televizare. Deci, fotbalul implică bani mulți și foarte mulți”, spune Alin Simota, fost finanțator la Jiul.
Cosmin Rădescu nu a dorit să își susțină punctul de vedere și a menționat că nu este de acord cu tot ceea ce s-a spus după afirmațiile din ședința Consiliului Local de la Petroșani, în care a cerut un referendum cu privire la cât de interesat mai este publicul din Petroșani de echipa Jiul.
Diana Mitrache