Urmează cea mai bănoasă disponibilizare din istoria mineritului de huilă. Vorbim despre oameni care pleacă acum din sistem cu aproximativ 10.000 de euro, iar timp de 4 ani vor beneficia și de sume compensatorii, pentru mineri, iar energeticienii primesc sumele timp de doi ani.
La fiecare unitate minieră sunt completate acum listele pentru disponibilizare. Vorbim despre angajați care au o vechime de minim 3 ani în domeniu, iar energeticienii sunt și ei pe listele de plecare. Nu sunt mulți, iar la mina Vulcan, spre exemplu, până luni erau cam 10 % dintre angajați, dornici să plece.
„Sunt interesați cei care au condițiile îndeplinite și mai au puțin până la pensie. Ceilalți încă vor să continue mineritul. În mare, sunt interesați, cei care se apropie de pensie. Din 700 de oameni, sunt cam 70 de persoane interesante”, a precizat Marian Iriza, lider sindical la mina Vulcan. Cei care pleacă vor beneficia de suma de 10.000 de euro, iar administratorul special spune ca a demarat procedura de trecere pe liste, pentru a vedea exact cam câți mai rămân. „Undeva prin 19 mai va fi ședința de Guvern, când se va stabili cadrul legal pentru această ordonanță. Noi, ca să câțtigăm timp, vedem câți sunt dispuși să plece cu Ordonanța și cererile se pot depune până joi, la ora 13.00. Săptămâna trecută, împreună cu sindicatul reprezentativ, am modificat contractul colectiv de muncă, în care am stabilit sumele prin care se pleacă și am convenit să fie cam 10.000 de euro, echivalentul în lei fiind de 49.998 de lei”, mai spune și Cristian Roșu, administratorul special la CEH.
Banii minerilor și energeticienilor care pleacă vin de la bugetul de stat și vor fi impozitate cu 10%, fără alte impozitări. Se așteaptă doar Hotărâre de Guvern care să aprobe Ordonanța de disponibilizare. Dar cei care lucrează la reorganizarea Complexului Energetic Hunedoara spun că nu vor aproba nicio cerere și nici nu vor fi locuri nelimitate. După 24 mai angajații ar putea să intre în preaviz.
Diana Mitrache