Drapelul Național, de la daci, până azi
Ziua Drapelului Național este ziua de 26 iunie, o zi care a fost proclamată astfel printr-o lege din 20 mai 1998. În Valea Jiului este arborat unul dintre cele mai…
Ziua Drapelului Național este ziua de 26 iunie, o zi care a fost proclamată astfel printr-o lege din 20 mai 1998. În Valea Jiului este arborat unul dintre cele mai…
Într-un efort de a spori șansele de angajabilitate ale studenților săi, Universitatea din Petroșani își încurajează activ studenții să își continue educația prin programele de masterat și doctorat. Potrivit declarațiilor…
În contextul preocupărilor crescânde legate de reconversia profesională a minerilor din Valea Jiului în urma închiderii minelor, un parlamentar hunedorean a adresat o interpelare către doamna Simona Bucura Oprescu, ministrul…
CFR Călători anunță reduceri de preț la bilete, atunci când sunt achiziționate cu anticipație. Putem beneficia de reduceri de până la 20%, iar grupurile organizate pot achiziționa bilete chiar și…
În cursul lunii mai 2024, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Hunedoara, au fost încadrate în muncă 444 persoane, dintre care…
Femeia se îmbată în fiecare zi și provoacă scandal, țintele sale fiind soțul ei și mama acestuia. Cei doi susțin că hunedoreanca îi înjură şi îi amenință atât verbal cât…
Nu mai puțin de 37 de percheziții au avut loc în mai multe județe, printre care și Hunedoara. Au fost vizați mai mulți oameni care au format un grup infracțional…
Tânărul din Petroșani a fost anchetat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța pentru că ar fi deținut și comercializat cantități de drog de risc (canabis), pentru 1.000…
O singură asociere formată din 7 firme a depus ofertă pentru realizarea blocurilor destinate tinerilor, la Uricani Proiectul prevede amenajarea amplasamentului situat pe strada 1 Decembrie din orașul Uricani. Fiecare…
Bătăușa se enervase pentru că a avut de așteptat după doctoriță, aceasta din urmă având mai multe urgențe de consultat. A fost acuzată și cercetată pentru lovire și alte violențe,…
Cei doi soți dormeau într-un apartament din vila în care funcționa clinica medicală și nu-și armaseră sistemul de efracție. Hoțul a fost surprins însă de camerele de supraveghere, astfel că…
Festivalul UNTOLD a primit încă o confirmare că este unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume. În 2024 festivalul UNTOLD, organizat în Cluj-Napoca,marchează o urcare spectaculoasă de…
C el puțin 3 intervenții au avut salvamontiștii de la Straja, în week-end-ul care a trecut. Au fost oameni care au urcat pe creste și apoi, din cauza căldurii și…
Liceenii din Petrila au vrut să verifice calitatea apei de izvor. Au văzut că sunt mulți oameni care beau apă de izvor și, cu ajutorul unor kit-uri au putut să…