Pârâul ce traverseazã orasul Aninoasa a sãpat adânc în infrastructurã, iar la fiecare ploaie, oamenii care locuiesc în case se tem cã viitura le va lua locuintele. Asta, dupã ce mai multe blocuri, pe care oamenii din Aninoasa le numesc colonii, au rãmas fãrã acoperisuri, dupã precipitatiile din iarnã.
În fapt, vorbim despre oameni care locuiesc la drumul principal si care, desi s-au plâns  de ani de zile cã trebuie fãcut ceva, au ajuns acum sã se roage ca apele sã nu mai sape în terasament, pentru cã deja peretii le sunt crãpati bine.
„De 2 ani de zile am cerut sã mi se reconfigureze acest canal, sã schimbe tuburile, dar nu s-a fãcut nimic. Avem numa promisiuni. Am mers la primãrie de 5, 6, chiar 10 ori, nici nu mai stiu, i-am cerut  primarului sã vinã sã vadã cã mi se surpã casa, care a crãpat si la interior, dar nu au venit”,  spune cu disperare, Ioan Iancu, localnic, a cãrui casã, cu o vechime apreciabilã, este  construitã chiar pe canalul colector.
Omul sustine cã a fost amânat si a tot asteptat sã vinã fonduri la Consiliul Judetean, asa cum i s-a promis si primarului, dar asa ceva nu s-a întâmplat, iar acum lucrurile par sã scape de sub control si inclusiv teava de gaz este în pericol. Asta, în timp ce omul spune cã, în tot acest timp, a investit sume mari, doar în consolidarea casei sale. „Nu s-a fãcut nimic si mai stiu cã, în nicio sedintã de Consiliu Local problema nu a fost dezbãtutã si nici nu a ajuns pe ordinea de zi mãcar. Promisiuni, promisiuni. Toatã lumea tace, toatã lumea bagã capul în nisip si nimic nu se rezolvã, dar, în schimb, construim grãdinite, cã natalitatea este si asa scãzutã ”, afirmã si Simona Mateescu, o altã localnicã ce locuieste acolo.
Primarul Nicolae Dunca recunoaste situatia din teren si spune cã acolo casa este chiar pe sistemul de canalizare care este uzat si care ar trebui refãcut, însã, dupã un proiect. Nu a avut bani si nici nu a putut investi fãrã ca un specialist sã le arate cum. „Un pârâu, afluent al Pârâului Aninoasa, la viituri mai mari, creazã problemã. Sunt acolo niste tuburi care s-au rupt din cauza vechimii si trebuie sã intervenim, dar e de gãsit o solutie tehnicã datã de un proiectant, pentru cã este destul de dificil sã intervenim asa si sã îi punem în pericol casa omului. Noi cunoastem, am fost la fata locului, dar trebuie ca un proiectant sã ne dea o solutie tehnicã, acolo fiind si conducta de gaz, lucru care ne încurcã”, a spus Nicolae Dunca, primarul orasului Aninoasa.
Pânã vor fi bani, pânã vor face studii, oamenii de aici, la fel ca si cei din casele cu acoperisurile prãbusite, asteaptã o minune. Dacã va mai ploua, însã, acestia riscã sã le ia viitura casa, dar si drumul ar putea sã se surpe, tocmai din cazã cã apa a pãtruns pe sub asfalt.
Diana Mitrache