La sfârşitul săptămânii trecute s-a semnat contractul privind achiziţia publică de execuţie de lucrări la obiectivul „Reabilitare Casa de Cultură Municipiul Hunedoara”.
Realizarea acestui proiect este posibilă în baza asocierii dintre Consiliul Local Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara şi are ca scop redarea acestui imobil scopului pentru care a fost construit.
În cadrul contractului vor fi executate lucrări de refuncţionalizare şi/sau compartimentare a unor spaţii existente, lucrări de finisaje interioare (cu restaurarea şi refacerea elementelor de decoraţie arhitecturală), lucrări de refacere a pardoselii şi a scărilor, lucrări de recondiţionare şi restaurare a tâmplăriei (cu schimbarea elementelor deteriorate), modernizarea birourilor şi grupurilor sanitare, revizuirea instalaţiei electrice şi de iluminat, precum şi lucrări de finisaje exterioare.
Contractul de execuţie a lucrărilor a fost atribuit la sfârşitul lunii iunie 2020 asocierii SC METALPROD WEST SRL – SC CONSTRUCTUS SRL. Valoarea contractului este de 13.189.552,13 (TVA inclus), iar durata de execuţie a lucrărilor este de 18 luni de la data primirii Ordinului de începere a lucrărilor.
Biroul de presă