Cărbunii surclasați de vânt și ploi

Ploile și vijeliile au adus profit și au surclasat clar cărbunii în sistemul energetic național. Energia produsă de huilă a ajuns acum pe locul 4.

Precipitațiile abundente au pus în mișcare sustemul energetic națaional, iar vântul puternic a ajutat și el. Așa că vânzările au făcut profit pe sistemul eolian, care a ajuns pe primul loc, cu 40,32 de procente și a vândut în sistemul energetic național 2669 MWatti, duminică. Pe locul II a fost energia nucleară, cu 20,7%, urmată de enrgia hidro, care a cuprins 13,19%. Și abia pe locul IV se află cărbunii, cu doar 12,34%, producătorii putând să vândă 817 MW. Complexul Energetic Hunedoara vinde doar două, maxim trei zile pe săptămână energie, din lipsa cărbunelui. La finele săptămânii trecute, prețul mediu pe piața zilei următoare a fost de 662,01 lei/MWh, sau 134,41 Euro/MWh.
Diana Mitrache