Cărbunii și energia produsă în termocentrale a salvat, în ultimele zile, sistemul energetic național. Și asta, în condițiile în care prețurile au fost uriașe, în ultimele zile, pe piața zilei următoare. Termocentrala Paroșeni a funcționat și ea, iar angajații de aici au făcut eforturi uriașe, încărcând manual cu huilă.
În week-end, cărbunii au ajuns pe locul II, iar de luni s-au clasat pe poziția a treia în ceea ce privește producția de energie din România. Ministrul Sebastian Burduja a vorbit despre importanța menținerii acestor termocentrale pe cărbune, de la noi și de la Gorj, pentru că s-a demonstrat cât de mult au ajutat acum.
„În aceste zile, cărbunele ne-a fost din nou de mare ajutor şi trebuie să o spunem răspicat. Pentru securitatea energetică a românilor, vom face tot ceea este posibil pentru a prelungi termenele pentru funcţionarea termocentralelor pe cărbune şi continuarea exploatărilor miniere. Am început deja acest demers la Bruxelles încă de anul trecut, cu onestitate şi responsabilitate, şi îl vom continua, cu toate argumentele pe masă. Securitatea energetică a României nu este negociabilă. Este prioritate zero”, a scris Burduja pe pagina sa de Facebook.
Reprezentanții CEVJ vorbesc de situația actuală de la complex. ” În data de 15 iulie, la ora 7 Grupul Energetic nr. 4 al Termocentralei Paroșeni, din cadrul CEVJ a fost sincronizat la Sistemul Energetic Național și a funcționat neîntrerupt până vineri noaptea la ora 24. În toată această perioadă, a fost produsa o cantitate de 10.795 MWh energia electrică, pe bursa OPCOM fiind vândută o cantitate de 8.324 MWh, diferența fiind utilizată pentru consumul intern al societății. Energia electrică a fost vândută pe piața zilei următoare unde, în săptămâna de funcționare, prețul mediu de tranzacționare a fost de 1088,15 lei/MWh.
La pornirea grupului s-a constatat nefuncționarea corespunzătoare a alimentatorului de cărbune, fapt pentru care, câteva ore până la remedierea acestuia, s-a intervenit manual pentru manipularea cărbunelui pe banda transportoare.
Grupul a fost din nou pornit luni și sincronizat la SEN.
Eforturile suplimentare depuse de minerii și energeticienii Complexului Energetic Valea Jiului în această perioadă au primit recunoașterea și aprecierea conducerii Societății și chiar a Ministrului Energiei care a mulțumit public salariaților CEVJ pentru contribuția lor esențială“, a declarat Oana Stoicuța, purtător de cuvânt al CEVJ.
Specialiștii în energie au susținut că, de la începutul lunii iulie, în România am avut șapte recorduri pe preț orar al energiei tranzacționate spot în PZU, în vârful de consum de seară, iar prețurile au ajuns la peste 4.500 de lei pentru un MWh.
Și prețul mediu zilnic a înregistrat creșteri accelerate și am avut câteva zile în care s-a sărit de 1.000 de lei pe un MWh, fiind cel mai mare din Europa.
Producţia de cărbune va scădea, până în 2027
Dinamica producţiei de cărbuni cât şi importul acestora sunt prevăzute în scădere, în perioada 2024-2027, pe măsură ce alte capacităţi de producţie de energie vor fi puse în funcţiune, urmând să de diminueze cu 11,4%, respectiv cu 24,5%, conform estimărilor din ultima Prognoză a echilibrului energetic, publicată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP).
Astfel, potrivit estimărilor CNSP, producţia de cărbune va totaliza anul acesta 1,92 milioane tone echivalent petrol, în scădere cu 17,3% faţă de anul anterior, în 2025- 1,718 milioane tep (minus 10,5%), în 2026 – 1,555 milioane tep (minus 9,5%) şi în 2027 – 1,432 milioane tep (minus 7,9%).
Importurile se vor reduce în 2024 cu 15,4% comparativ cu 2023, la 206.000 tep, în 2025 cu 20,5%, la 164.000 tep, în 2026 cu 26,3%, la 121.000 tep şi în 2027 cu 34,4%, la 79.000 tep.
CNSP menţionează că anul 2023 a fost marcat de continuarea tendinţei de reducere a producţiei de cărbune, după scăderea de peste 7% din 2022, estimându-se o contracţie mai pronunţată de 16,2%. Şi în ceea ce priveşte importul, se apreciază că acesta a înregistrat reduceri semnificative, respectiv -28% pentru cărbuni şi -11,8% pentru cocs.
Cea mai mare parte a resurselor de cărbune a fost utilizată pentru producerea energiei electrice şi termice (89,3%).
Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis că va face tot posibilul pentru prelungirea termenelor de funcţionare a termocentralelor pe cărbune, demers început la Bruxelles încă de anul trecut.
Diana Mitrache