T emperaturile mari din ultimele zile le afectează grav pe animalele de companie, dar nu numai. Orice vietate caută acum umbra și răcoarea, așa că proprietarii lor sunt sfătuiți să nu îi scoată la plimbare la orele când soarele dogorește și chiar să le ofere confortul necesar în casă, ori în curți.
Mai mulți câini, ori pisici au ajuns la veterinar în ultimele zile din cauză caniculei. Sunt animale deshidratate, bolnave, ori care, poate, au fost scoase la plimbare la ore nepotrivite și au arsuri la pernițele labelor, așa că medicii ne sfătuiesc să ținem cont că și lor le este foarte cald.
„În perioada aceasta este bine ca animalele să fie ferite de căldură, să nu facem plimbări foarte lungi ziua, în amiază, când asfaltul este foarte înscins, pentru că le provocăm arsuri la nivelul pernițelor plantare, să li se asigure apă proaspătă în permanență, dar nu foarte rece și să nu stea în mașină. Din păcate, chiar și după 10-15 minute, am avut animăluțe care au fost aduse aici în șoc”, a spus Amalia Iordache,
medic veterinar.
Și, dacă tot trebuie să îi plimbați cu mașina, ori să rămână în casă unde e cald, atunci veterinarii au și soluții acum. „Sunt probleme la
animalele care sunt cardiace și acum simptomele lor sunt agravate și clar trebuie ca stăpânii le ferească de căldură. Avem chiar covorașe răcitoare pe care ele pot să stea și care pot fi puse în mașină, afară, în încăperi și astfel îi ajută să își regleze mai ușor temperatura”, mai spune dr Amalia Iordache.
În zona noastră,
temperaturile au trecut de 30 de grade, iar ANM anunță un nou val de caniculă până în 24 iulie în vestul țării, cu precădere.
Diana Mitrache