Lucrãrile la cinematograful 3D Victoria din Petrosani ar putea dura pânã în toamnã, iar primarul Tiberiu Iacob Ridzi a fost, marti dimineatã, pe santierul aflat în lucru.  S-au fãcut pasi importanti în acest sens si termenul de executie al lucrãrii a fost stabilit pentru luna octombrie.

„Lucrãrile sunt în plinã desfãsurare. Sperãm ca pânã în octombrie sã le finalizãm, iar apoi sã urmeze dotarea cu echipamente si tot ce presupune acest cinematograf. Prima proiectie o estimãm undeva pânã de Crãciun, probabil în luna noiembrie”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani. În 12 iulie 2016 s-a dat ordinul de începere a lucrãrilor de cãtre Compania Nationalã de Învestitii, în urma efectuãrii proiectului si a avizãrii tehnice la Bucuresti, primãria Petrosani urmând sã suporte, din bugetul local, aproximativ 200 de mii de lei, care presupune: utilitãtile, instalatia de gaz metan si alimentarea cu energie electricã, cu apã si canalizarea.

„Investitia costã în jur de 3 milioane de lei. Va fi un Cinema 3D, cu tot ce înseamnã acest lucru, de la scaune, la  aparatul de proiectie, inclusiv ochelarii ce vor fi folositi, sunt de unicã folosintã si va fi, din acest punct de vedere, totul igienic”, a mai adãugat  primarul din Petrosani. Pânã la Revolutie, în Valea Jiului au functionat opt cinematografe si numai la Petrosani existau trei, amplasate douã în centrul municipiului  si unul în Cartierul Aeroport. Acum, dupã Vulcan, va fi unul si la Petrosani, în locul în care a functionat cândva  Cinema 7 Noiembrie. Contractul de finantare a noului cinematograf a fost  semnat cu Compania Nationalã de Investitii în martie, anul trecut, iar Primãria va fi cea care va administra totul si va stabili inclusiv pretul biletelor.  „Cu sigurantã, pretul  va fi unul mic, asa cum este si la bazinul didactic. Nu ne  propunem sã obtinem profit. Suntem o institutie publicã si vrem sã oferim servicii publice de calitate, fãrã sã intentionãm sã obtinem profit. Deci, va fi un pret mai mic, în comparatie cu alte cinematografe de acelasi fel”, a conchis Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.

Diana Mitrache