Creșa din Petroșani nu a fost finalizată. E începutul noului an în învățământ, dar cei mici nu pot merge la creșă, la Petroșani. Prima instituție de acest fel este încă în construcție. și lucrările se vor mai întinde pe luni bune.

În zona Livezeni, în spatele minei, pe un teren viran, se ridică de câțiva ani, o creșă. În peisajul post industrial de aici, gardurile colorate sunt cele care arată că locul va fi al celor mici, copiii de creșă, ai căror părinți caută acum soluții ca să îi crească.
Și vor mai căuta și anul acesta.
„Creșa, din păcate, încă nu este finalizată. Constructorul este încă în teren. Clădirea, 80% este gata. În momentul în care cei de la CNI vor finaliza, și ne vor preda clădirea către primărie, noi vom face diligențele către Inspectoratul Școlar ca să angajăm personal. Dar eu cred că, anul acesta, va fi imposibil acest lucru”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Construcția creșei este inclusă în Programul național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar contractul de finanțare a fost semnat în 2022,
Creșa va avea 40 de locuri pentru antepreșcolari și va beneficia de săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative, precum și un spațiu de joacă amplu, în aer liber. De asemenea, clădirea va avea panouri solare, pentru a asigura un aport de energie.

Diana MITRACHE