Gara din Petrosani a rãmas încremenitã în timp. Fostul consilier local, Viorel Pascu, se luptã de ani de zile cu cei de la CFR. În data de 24 martie Tribunalul Timis va da o solutie la apelul formulat de fostul consilier local al municipiului Petrosani, Viorel Pascu, fatã de decizia Judecãtoriei Timisoarã care i-a respins actiunea împotriva CFR prin Sucursala Regionalã CF Timisoara.
“Dupã aproape 2 ani, am ajuns în faza în care Curtea decide asupra începerii procesului la Judecãtoria Timis, pentru cã Regionala CFR Timisoara sã aducã Gara Petrosani, la un standard de civilizatie europeanã minimalã. Domnul avocat TOMESCU DANIEL, care mã sprijinã în acest demers, voluntar si fãrã a solicita comisioane, a avut o pledoarie extraordinarã în fata Curtii de Apel. RESPECT! Chiar dacã perceptia comunitãtii Vãii Jiului asupra acestui demers care m-a costat pânã acum peste 1300 lei, de a lupta voluntar, pentru cã „poarta” de intrare în aceastã Vale, sã fie una demnã de mirificul si frumusetea zonei, este una infimã, nu m-am descurajat. Trãiesc pentru aceasta Vale, la fel ca si cei din grupul select al acesteia, cãrora le spun din nou: RESPECT!”, spune fostul consilier local Viorel Pascu.
Viorel Pascu a reclamant cã nu existã toalete în garã, iar cãldura din sala de asteptare este un lux. În anul 2015, ANPC a amendat Compania Nationalã de Cãi Ferate, Regionala Timisoarã, pentru starea gãrii din Petrosani. Aflatã într-o avansatã stare de degradare, Statia CFR Petrosani ar avea nevoie de un program urgent de reabilitare, însã nimeni de la nivel de decizie nu pare interesat sã finanteze o astfel de lucrare. Prin 2013 Ministerul Transporturilor a anuntat cã nu sunt bani. O intentie de reabilitare a gãrii a existat în trecut, dar nu s-a finalizat. A fost fãcutã o infuzie serioasã de bani în dotarea clãdirii aflate în ruinã cu geamuri si usi de tip termopan, dar mai apoi nu s-au mai gãsit fonduri si pentru finalizarea investitiei. În cele din urmã, CFR Cãlãtori a decis sã renunte la a mai functiona în clãdirea fostei statii, care a fost încuiatã. La începutul anului 2011 se anunta cã garã va intrã în reparatii, dar proiectul a fost amânat, pe motiv cã este mai costisitor decât se credea initial.
Monika BACIU