examenelor naționale?I nspectoratul Școlar Județean Hunedoara a publicat spre informare și aplicare, Procedura pentru organizarea și desfășurarea simulării județene a examenelor naționale – 2022.
Unitățile de învățământ care au avut anul trecut o promovabilitate mai mare de 90% sunt invitate să se adreseze în scris comisiei județene, cu privire la hotărârea de a participa la simularea județeană, până marți, 18.01.2022.
”Organizarea și desfășurarea simulării examenelor naționale la unitățile de învățământ cu procent de promovabilitate mai mare sau egal cu 90% este opțională”
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, pe data de 1 februarie are loc simularea la proba de limba și literature română, iar în data de 2 februarie are loc simularea la limba maternă. În data de 3 februarie are loc simularea la matematică, iar în data de 4 februarie are loc simularea probei la alegere pentru elevii clasei a XII-a. Comunicarea rezultatelor are loc până în data de 11 februarie. În județul Hunedoara, 19 unități de învățământ gimnazial au avut anul trecut o promovabilitate egală sau mai mare de 90%. 12
dintre acestea au avut promovabilitate de 100% la examenul de evaluare națională. În ceea ce privește situația la licee, doar patru au avut promovabilitate egală sau mai mare de 90%. Este vorba de Seminarul Teologic Ortodox Sfânta Ecaterina Prislpo (100%), Colegiul Național Mihai Eminescu Petroșani (98,13%), Colegiul Național Decebal Deva (97,44%) și Colegiul Național Pedagogic Regina Maria Deva (95,25%).
Monika BACIU