T imizi, aliniați pe marginea unei săli, pline de mucegai pe pereti, vreo 20 de copii asteptau antrenamentul de luni seara. Nimeni nu realiza ca muntele de pachete cu echipement era pentru ei. Cadourile, poate singurele primite de Paști, vin de la Alin Huiu, managerul celei mai mari promoții de fighting din Romania, Dynamite Fighting Show. Alin este din Valea Jiului și a vrut să le facă o surpriză copiilor care practică acest sport, aici.

Vreo 20 de copii, adunați de prin cartiere mărginașe de Silvia și Romulus Gabor, visează să devină mari luptători de MMA, iar antrenamentele le fac în parcuri, când nu e frig, sau într-o sală rece, plină de igrasie, acum, când e mai frig.
Au, însă, ambiții mari și vise pe măsură, iar despre visul lor a aflat și Alin Huiu, un fost ziarist, călit în Valea Jiului, dar pe care acum, la București, îl găsim alături de Cătălin Moroșanu și alți „grei” ai sportului în cușcă.
Alin a aflat povestea acestor copii și a vrut să le vină în sprijin. A umplut mai multe cutii cu echipamente și le-a trimis aici. Copiii, nici nu știau cum să reacționeze, pentru că ei nu sunt obișnuiți cu cadourile, iar echipamentele lor sunt cârpite și luate de pe prin diverse magazine de mâna a doua.
„Eram cam vai de capul nostru. Împrumutam unii de la alții, mănușile ni se rupeau, nu se închideau, că nu erau pe măsurile noastre și, din această cauză, au fost probleme la competiții, că arbitri opreau copiii că nu le stătea echipamentul. Mulți nu au bani să își cumpere echipament”, mi-a spus una dintre fetițele care se antrenează aici, pentru că nici fetele nu se dau deoparte când vine vorba de K1.
„Eu lupt cu mănușile pe care mi le-a dat domnul antrenor. Nu sunt prea bune, îs julite. E important ce am primit acum. Fac sport de un an și îmi place și vreau să ajung campion mondial. Până acum nu am câștigat meciuri, dar acum, mă ajută Dumnezeu și echipamentul nou și o să câștig”, mi-a spus un alt băiat, care nu prea îndrăznea să iasă în față,m deși are nevoie de echipament.
„E foarte important că am primit acum echipament, că noi niciodată nu am avut. Nu aveam nici protecții de dinți, nimic. Acum o să avem și suntem bucuroși de cadouri”, a spus un alt copil.
„E o idee foarte bună, că unii chiar aveau nevoie. O să ne ajute să avem performanțe și mai bune”, a spus altul.
„Am avut mănuși și tibiere vechi, cusute. Acum am primit echipament nou și e bine, că nu o să mă mai doară mâinile sau picioarele, când lovesc. Este un sport de contact și trebuie doar să nu lovești și să nu fii lovit”, mi-a explicat alt copil, cu vise mari de a ajunge în MMA.
Printre acești copii se numără și două fete care au titluri de campioane naționale. „Am câștigat Cupa României la Brașov. Sunt eu mai timidă, am emoții, dar în ring, deși am mai multe, le înving. Nu aveam un echipament chiar foarte rău și, pentru mine, important era să lupt, nu conta cu ce echipament”, mi-a spus Silvana.
„Eu am câștigat Cupa Națională a României și pot să spun că eram pregătită să câștig și nu am avut emoții, decât pentru că voiam să îl fac pe antrenorul meu să fie mândru de mine”, a adăugat Alexandra.
Antrenorul lor, Romi, e și tatăl și omul pe care acești copii se bazează. El le face rost de orice au nevoie, le coase mănușile care se rup și i-a învățat că acest sport e unul dur și le folosește doar în competiții. Printre acești copii se numără mulți care, în cartierele lor,
uneori se băteau în stradă. Au învățat că aici, la sala de antrenament, tot ce fac ei poate fi un sport care să le aducă multe bucurii. Și acum sunt cu atât mai bucuroși, cu cât au primit și echipamente, primele de competiție din viața lor.
„Avem echipamente de taekwondo, de pe la alte săli unde copiii au mai fost, echipamente de karate, cred că avem maxim 3 rânduri de echipamente, la atâția copii. A venit iepurașul și zic că s-a uitat Dumnezeu la noi acum. Sunt copii ce vin din familii cu
probleme, unele dezorganizate, cu probleme financiare și e greu să plece în deplasări, dar sportul îi disciplinează, îi ajută să se concentreze mai mult și să devină oameni. Mergem și la Naționale, la Cupa României. Acum, că au primit astea, vor avea și ei echipamente. Nu știu, dacă îi întrebăm, pe fiecare, dacă au primit ceva de la iepuraș, sau dacă vor primi.
Că îs ortodocși sau catolici, nu contează. Dumnezeu e unul singur. Și vrem să le mulțumim mult celor care s-au gândit la noi”, a spus Romulus Gabor, antrenor ACS Taiyo Do Academy.
Acești copii se pregătesc pentru 20 mai, când organi­zează la Petrila un campionat de acest fel. Grand Pix-ul Fight Night Show a ajuns la cea de a doua ediție și va fi prima în care acești copii vor fi îmbrăcați și echipați corespunzător.
Alin Huiu le-a transmis că îi așteaptă în galele mari și, până atunci, le-a cerut să se antreneze așa cum îi trebuie unui campion.
În pachetele pe care le-a trimis el, copiii au găsit căști, protecții de picioare, de dinți, mănuși, ori short-uri, dar și alte obiecte necesare în cadrul unui antrenament.
Diana Mitrache