Un camping de rulote ar putea fi realizat în zona Câmpu lui Neag, Uricani. Autoritățile locale au comandat un studiu topografic pentru proiecult camping rulote Câmpu lui Neag. 25.000 de lei au plătit edilii pentru studiu. Turismul este o componentă importantă pe care mizează edilii din Uricani pentru dezvoltarea zonei. În zonă au fost dezvoltate mai multe afaceri private în sectorul turistic.
Uricani este un oraş cu un potenţialului turistic natural deosebit, situat pe cursul superior al râului Jiul de Vest, care îi așteaptă pe turiști să exploreze și să descopere creațiile naturale, ubitorii de natură vor rămâne cu impresii de neuitat, vizitând acest colţ de ţară. Creasta munţilor Vâlcan, vârfurile munţilor Retezat – Peleaga, Păpuşa sau Custura, circurile glaciare din Căldarea Bucurei, circul glaciar Găuroane din Retezatul mic, cheile, cascadele, peşterile, flora şi fauna, iar locuitorii zonei, momârlanii, acei oameni duri, căliţi pe crestele munţilor şi în adâncul pădurilor, gazde bune şi primitoare, îi vor face pe turiști să își amintească cu plăcere de minunatele clipe petrecute în aceste locuri.
Cosmin BACIU