M inisterul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse împreună cu Casele de Cultură ale Studenților a organizat, ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, campanii pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool, tutun, droguri și de alte substanțe nocive, în rândul tinerilor și studenților.

La Brașov, ziua a început cu o Campanie de donare de sânge ce a avut loc între orele 07.30 – 13.30 în Complexul Studențesc Memo. Campania este organizată cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, Crucea Roșie Brașov, Academia Forțelor Aeriene, CCS Brașov, Universitatea Transilvania Brașov, iar la orele 19.00 s-a difuzat un film cu tematica antidrog.
De asemenea, la Ploiești va avea loc spectacolul de teatru cu temă antidrog ”Colivia cu iluzii”, de Cornel Udrea, prezentată de actorii Teatrului Studenţesc MOFT ai Casei de Cultură a Studenţilor Ploieşti. Spectacolul va fi urmat de o dezbatere pe tema consumului de droguri. Invitatul special al evenimentului este Connect-R.
CCS Tei și CCS București desfășoară acțiuni comune sub numele de ”Ai o viață de ce să o trăiești în ceață” și acțiunea  ”Stop Abuse”.
Aceste activități constau în organizarea unei conferințe privind cauzele și efecte consumului de droguri, evenimente pentru dezvoltarea spiritului de echipă prin implicarea în activități sportive și recreative de grup, precum și realizarea unui spectacol artistic cu participarea unor muzicieni ce sunt sau pot fi modele pentru studenți și tineri.
De asemenea, Casa de Cultură a Studenților din Cluj Napoca organizează campania  de informare în liceele clujene cu mesajul  ”NU DEPENDENȚEI”. Campania mai conține realizarea unui documentar de către studenții de la  jurnalism având  ca tema ”Consumul de droguri și programele de reabilitare”, realizarea unei piese de teatru cu tineri care au urmat un proces de reabilitare după consumul de droguri; realizarea unei emisiuni radio, iar seara se va încheia cu un concert în Campusul Studențesc.
La Craiova tinerii au fost invitați să participe la o masă rotundă cu participarea tuturor stakeholderilor locați ce derulează activități pentru tineri, în vederea constituirii grupului de acțiune „Atitudine pentru viață”. În plus, 300 de elevi și studenți vor realiza un flashmob, iar pasionații de foto-video sunt invitați la competiția Lentilele Anti-Drog.
CCS Galați a organizat o prezentare interactivă privind prevenirea și combaterea
consumului de substanțe nocive, susținută de reprezentanții Agenției Naționale Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Galați. De asemenea, s-au organizat jocuri de concentrare, exerciții de dezvoltare personală, dar vor fi prezentate și practici de prim ajutor pentru persoanele care au consumat substanțe nocive.
Sub deviza “Supradoza de artă” CCS Iași a organizat un eveniment în cadrul căruia vor fi difuzate film pe teme antidrog, dar va avea loc și un spectacol realizat de cluburile CCS Iași.
“Informează-te! Implică-te” este motto-ul acțiunilor CCS Petroșani, care va organiza un seminar interactiv despre efectele consumului de alcool, tutun, droguri și alte substanțe nocive și va distribui fluturași cu informații esențiale din acest domeniu.
CCS Pitești invită tinerii să participe la concursuri sportive la Liceul Sportiv Viitorul, dar va organiza și o caravană stradală și o patrulă eco pe biciclete pentru a distribui flyere cu informații despre pericolul consumului de droguri.
O piesă de teatru organizată de Teatrul “DA” Reșița, ateliere și testimoniale despre efectele nocive ale drogurilor și alcoolului, un târg interactiv cu standuri de informare organizat de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, workshop-uri și o sesiune Q&A cu specialiști, sunt acțiunile cu care CCS Reșița îi așteaptă pe toți cei interesați.
CCS Sibiu organizează concursuri de reels-uri pe teme anti-drog, dar și un seminar cu tematică antidrog. În plus, sibienii sunt invitați și la un flashmob și un spectacol de dans contemporan.
În capitala Banatului, CCS Timișoara a pregătit ateliere creative, spectacolul de teatru „Sigur nu Godot” – urmat de discuții pe tema consumului de substanțe interzise, dar și seminarii susținute de către specialiști ai Centrului de Prevenire Antidrog Timiș în cadrul Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor și Universitatea de Științe ale Vieții Regele Mihai I.
Acțiuni similare au avut loc și în Alba Iulia și Târgu Mureș.
Implicarea Caselor de Cultură ale Studenților în lupta împotriva consumului de droguri ne-a ajutat să ajungem la publicul țintă din toate orașele universitare ale țării. Le mulțumim tuturor tinerilor care au participat la realizarea acestor evenimente.