Conurbațiile sunt motorul dezvoltării unitare puternice a zonelor din județul Hunedoara, al atragerii de mari investitori și de implementare a unor proiecte majore, a precizat Călin Petru Marian – candidatul PNL la Președinția Consiliului Județean Hunedoara. Sunt polii de interes pe care se centrează inclusiv atragerea de fonduri europene, cu care județul Hunedoara poate să se dezvolte la nivelul județelor învecinate, astfel încât să creeze oportunități atractive pentru oameni și, implicit, salarii motivante.
Sunt discuiții mai vechi care se poartă în ceea ce privește realizarea acestei asocieri administrative, care nu distruge în niciun caz identitatea nici uneia dintre unitățile administrativ – teritoriale luate în calcul, însă aceste discuții nu au fost niciodată transpuse în practică.
”O entitate administrativă care să reprezinte peste 100.000 de locuitori va avea acces la finanţări mult mai mari pentru proiecte de investiţii și, în mod categoric, la punerea în practică de proiecte majore. Pe verticală, vorbim despre locuri de muncă mult mai bine plătite, deci un confort mai mare al oamenilor și un nivel de trai net superior pentru cetățeni. Acesta este motivul pentru care militez și voi face tot posibilul ca, din postura de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, să realizăm aceste conurbații”, a declarat Călin Petru Marian, candidatul PNL la Președinția Consiliului Județean Hunedoara.
Călin Petru Marian subliniază că vorbim despre două zone de interes în care este necesară realizarea acestor conurbații.
În primul rând candidatul PNL la Președinția Consiliului Județean Hunedoara, Călin Petru Marian, ia în calcul asocierea administrativă reală dintre Deva, Hunedoara și Simeria, pentru a diminua astfel raportul inegal de forțe comparativ cu Timișoara, Oradea sau Cluj Napoca, de exemplu, în ceea ce privește dezvoltarea economică și atragerea de mari investitori.
În al doilea rând, Călin Petru Marian indică zona Văii Jiului, care se confruntă cu dificultăți economice serioase după restrângerea activității miniere. Valea Jiului are cu adevărat șansa unei dezvoltări, prin proiecte integrate, prin realizarea acestei entități administrative puternice.
”Trebuie să gândim pe o concepție integrată în ceea ce privește dezvoltarea Văii Jiului, nu mai avem timp să lăsăm lucrurile la voia întâmplării, mai ales în această zonă care se depopulează într-un ritm accelerat tocmai din cauza lipsei de perspectivă socio-economică. Oamenii din această zonă au dreptul la șanse egale cu toți locuitorii județului Hunedoara și nu numai, iar restrângerea activității extractive și energetice, în general, nu trebuie să însemne și prăbușirea economică a zonei. Am militat pentru continuarea mineritului, dar trebuie să gândim și în perspectivă, pentru viitor”, spune Călin Petru Marian, candidatul PNL la Președinția Consiliului Județean Hunedoara.
Pentru realizarea acestor forme de asocieri administrative, Călin Petru Marian este decis să implice nu doar factorii decizionali locali, județeni sau guvernamentali, ci și cetățenii, prin inițierea de consultări publice, pentru că viitorul ne privește pe toți!
Material comandat de Partidul Național Liberal Filiala Hunedoara Cod de identificare atribuit de Autoritatea Permanentă la desemnarea mandatarului financiar 21240015
Realizat de SC MBD Reporter Media SRL.