A genția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, anunță organizarea Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți, ce va avea loc în data de 11 octombrie 2024, la Deva.
Evenimentul se va desfășura la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, începând cu ora 10.00.
Această inițiativă are ca scop facilitarea întâlnirii directe dintre angajatori și tinerii absolvenți, oferindu-le acestora din urmă oportunitatea de a găsi un loc de muncă potrivit calificării și competențelor lor. La bursă vor participa numeroase companii din diverse domenii de activitate, care vor pune la dispoziție locurile de muncă disponibile.
Absolvenții vor avea ocazia să interacționeze direct cu angajatori de top din regiune, să afle informații despre cerințele și condițiile de angajare, să depună CV-uri și să participe la interviuri pe loc.
De asemenea, elevii din anii terminali ai școlilor profesionale și liceelor tehnologice vor putea beneficia de servicii de consiliere profesională și orientare în carieră oferite de specialiștii AJOFM Hunedoara și vor interacționa cu angajatorii prezenți.
AJOFM Hunedoara încurajează toți absolvenții, indiferent de nivelul de studii, să participe la acest
eveniment important. De asemenea, îi invităm pe toți angajatorii interesați să se înscrie și să-și prezinte ofertele de muncă.
Înscrierile pentru angajatori se pot face până la data de 10 octombrie 2024, contactând AJOFM Hunedoara la sediul din Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151,
e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.
Prin organizarea acestui eveniment, AJOFM Hunedoara își reafirmă angajamentul de a sprijini integrarea pe piața muncii a tinerilor absolvenți și de a contribui la dezvoltarea economică și socială a județului Hunedoara.
Sursa AJOFM Hunedoara