A genția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, organizeaza în data de 14 octombrie Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Evenimentul are ca scop facilitarea accesului absolvenților la locurile de muncă disponibile și interacțiunea directă cu agenții economici. De asemenea, la eveniment pot participa și celelate categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia. Acţiunea se va desfăşura în municipiul Petroșani, la sediul Universității din Petroșani – holul de la intrarea în Aula Universității, între orele 900 –1300. Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare pentru absolvenţi, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiile unei concurenţe loiale şi transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea, în timpul cel mai scurt. Angajatorii pot beneficia de subvenţii, conform prevederilor Legii nr. 76/2002, dacă oferă absolvenţilor oportunitatea de a ocupa locurile de muncă pe care le au disponibile. Cu această ocazie, reamintim absolvenţilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă faptul că pot beneficia de prime de inserție, urmare a angajării cu normă întreagă, pe o perioadă mai mare de 12 luni. Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante până în data de 14 octombrie 2022 la AJOFM Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro, sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă. Evenimentul se desfașoară în parteneriat cu Universitatea din Petroșani si Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara!
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara