Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului a comandat un studiu pentru evaluarea și inventarierea activelor de la Mina Uricani și Paroșeni.
Este vorba de evaluarea unor mijloace fixe aflate în patrimoniul SNIMVJ SA – Sucursalele Mina Paroșeni și Mina Uricani.
În acest sens, există posibilitatea ca o parte din active să fie valorificate,în contextul în care activitatea minieră de la cele două exploatări a fost oprită.
”Se solicită evaluarea acestor bunuri având în vedere pct. III, art.23 din HOTĂRÂREA nr. 909 din 29 decembrie 1997- actualizată- pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 54/1997, în vederea demarării unei Proceduri de valorificare prin vânzare a acestora, procedură ce va fi supusă aprobării Consiliului de Administrație”, arată documentul SNIMVJ.
Minele Paroșeni și Uricani s-au închis în luna decembrie a anului2017. Atunci s-a extras ultimul vagonet de cărbune din subteranul celor două unități miniere.
Cosmin BACIU