Jumatate din uricaneni s-au imbolnavit peste noapte si au nevoie de ajutoare sociale. Cel putin asa reiese din actiunile primarului Danut Buhaescu din ultima perioada, care ii cheama pe cetateni sa le dea ajutoare de urgenta, care pot porni de la 200 de lei si pot ajunge chiar la 2.000 de lei, in functie de cat de mult e dispus omul care le primeste sa-l voteze.
”Sunt oameni carora le-a dat 200 de lei ajutor de urgenta, dar sunt si care au primit si 2.000 de lei. Mie mi-a oferit Buhaescu 1.500 de lei, mi-a transmis vorba sa vin, ca stie ca sunt bolnav, ca am probleme. Mi-a spus sa-mi trimit si copiii, sa le dea si lor, tot ce au nevoie e o adeverinta de la medicul de familie. Dar Buhaescu ne da bani o data la patru ani, asa ca eu am primit banii acestia, ca nu strica, dar de votat tot nu-l votez, ca daca iese el primar, iar o sa stau cu foamea-n gat inca patru ani. Si cand sa-ti dea ajutoarele, te cheama la el in birou, sta de vorba cu tine, ii face pe ceilalti care nu-s cu el in toate felurile… Ar fi in stare sa pupe acum si cosurile de gunoi de pe marginea strazii ca sa-l voteze”, spune Gheorghe, unul dintre beneficiarii ajutoarelor lui Buhaescu.
Ajutoarele mentionate se dau toate sub paravanul unei hotarari de consiliu local, care permite ca oricine, indiferent de venitul pe care-l are, sa primeasca ajutor de urgenta. Coincidenta naibii e ca numarul ajutoarelor de urgenta acordate de Buhaescu se inmultesc in an electoral…
”Buhaescu da ajutoare tuturor care se incadreaza in niste conditii aprobate de consiliul local. Conditiile aprobate arata ca orice persoana din Uricani poate primi aceste ajutoare, iar modul in care se dau este la mana primarului. Pot primi cei cu boli pulmonare, dar poti avea o raceala usoara, mai pot primi cei cu hipertensiune, categorie in care intra toate persoanele peste 45 de ani sau cei care au suferit interventii chirurgicale. Iar daca te tai la un deget si te cosi, e interventie chirurgicala, deci primesti ajutor de urgenta. Ceea ce face el e campanie, fiindca toti cei care primesc trec prin birou pe la el”, a declarat Daniel Moraru, consilier local PRM.
”Danut Buhaescu isi face campanie pe banii publici. Unde ati mai vazut sa se dea ajutoare in biroul primarului? Ce face el este campanie pe fata, pe banii din taxele si impozitele noastre. Nimeni nu-i poate face nimic, nu vedeti ca el face numai ce vrea?”, spune si Ion Stanescu, consilier local independent la Uricani.
Sorin Sanda, primvicepresedintele filialei judetene a Partidului Poporului-Dan Diaconescu, este de parere ca Buhaescu ii santajeaza pe oameni cu aceste ajutoare de urgenta.
”Nu este prima data cand Buhaescu foloseste banii publici pentru campania electorala, ca sa ramana pentru al treilea mandat tot el. Buhaescu nu tine cont de problemele economice si sociale ale orasului Uricani, daca ar fi tinut cont nu i-ar santaja pe oameni cu cateva sute de lei in campanie electorala. El ar trebui sa aduca investitori, care sa creeze locuri de munca pentru uricaneni, nu sa ii minta pe oameni”, a declarat Sorin Sanda.
Anamaria NEDELCOFF