Sunt aproximativ 30 de pacienţi infectaţi cu COVID-19, care au fost internaţi la Spitalul din Lupeni, spune primarul Lucian Resmeriţă, iar la Vulcan sunt 11 suspecţi.
Aproape 100, însă, sunt acum la Deva, acolo unde ajung toţi cei ce au nevoie de tratament, Potrivit datelor furnizate de Consiliul Judeţean Hunedoara, în 6 mai, la Deva erau internaţi în spital 97 de pacienţi, 18 fiind externaţi doar în urmă cu o zi, după ce s-au vindecat, dar alţi 4 au fost aduşi după ce testele au confirmat infecţia.
În judeţul Hunedoara sunt 546 de cazuri de infectare cu SARS COV 2, iar numărul deceselor în România a ajuns la 858, înregistraţi până miercuri la ora prânzului.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 270 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La secţiile ATI, în acest moment, sunt internaţi 244 de pacienţi. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 13.545 de persoane. Alte 20.634 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 217.139 de teste.
Diana Mitrache