Blocul ANL din Lupeni va avea acoperis  pânã în iarnã. Se lucreazã intens la construirea blocului ANL din cartierul Bãrbãteni al municipiului Lupeni.
Autoritãtile locale estimeazã cã pânã în iarnã imobilul va avea acoperis, iar constructorii se vor muta în interior, acolo unde vor  continua lucrãrile.
“Lucrãm la acest bloc ANL. Am reusit acum doi ani de zile sã intrãm pe lista de investitii iar în acest moment se lucreazã la acest bloc  într-un ritm alert. A fost turnat foarte mult beton pentru cã zona a fost una foarte grea dar constructorul este unul foarte serios iar acum lucrãm la placa a doua de beton si anul acesta ne dorim sã punem acoperisul dupã care ne dorim ca pe timp de iarnã sã se lucreze în interior iar dacã toate lucrurile vor fi bune anul viitor la sfârsit poate reusim sã îl si  inaugurãm”,  a declarat Lucian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni.
Potrivit autoritãtilor locale, cererea pentru locuinte este foarte mare, astfel cã era necesarã realizarea acestui imobil.
“Acest bloc ANL era de o mare necesitate pentru municipiul nostru. A fost un lucru foarte bun pentru cã am reusit sã atragem 60 de miliarde de lei pentru acest bloc si vor beneficia undeva la 40 de familii de locuinte noi. Am reusit sã legãm si zona pentru cã era un gol acolo între blocul ANL si celelalte blocuri”,  a mai spus sursa citatã.  Lucian Resmeritã sustine cã a mai fost depusã o documentatie pentru realizarea a încã unui imobil de acest gen.
Cosmin BACIU