Viata comunitãtilor de momârlani s-a organizat, din cele mai vechi timpuri, în jurul bisericii. Credinta i-a tinut uniti, chiar si în vremuri de restriste, iar biserica a fost mereu pilonul central al bãstinasilor din Valea Jiului. Aici si-au trãit bucuriile sau durerile, aici si-au botezat copiii ori i-au condus pe ultimul drum pe cei dragi si tot aici au cãutat alinare când au fost aproape îngenuncheati de greutãtile vietii.
O parte a vechilor biserici din lemn a dãinuit peste timpuri, rãmânând sã vorbeascã despre traditiile aproape uitate. În Tinutul Momârlanilor existã câteva monumente de artã, în special biserici, deosebit de valoroase din punct de vedere cultural, spun reprezentantii Centrului Cultural pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Hunedoara. Una dintre acestea este Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, din Bãrbãteni, construitã la mijlocul secolului al XVII-lea de cãtre momârlanii din satul Bãrbãtenii de Sus, azi cartier al orasului Lupeni. Biserica, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” prezintã forma de plan dreptunghiularã, cu absida altarului poligonalã, cu patru laturi. Turnul – clopotnitã cu foisor si coif scurt, piramidal, învelit cu tiglã, se ridicã printre cei câtva brazi ce înconjurau lãcasul. Învelitoarea bisericii, din sitã, cândva, a fost înlocuitã în deceniile din urmã cu o învelitoare de tiglã. Construindu-se în apropiere o altã bisericã din zid, vechea bisericã a momârlanilor a fost pãrãsitã, fiind lipsitã de catapeteasmã si de tot mobilierul din interior.
Biserica „Sfintii Arhangheli” (Sânonilor) – Petrosani
“Sânoni trebuie sã fi fost vre-un sat sau cãtun, ori vre-un crâng, contopit cu municipiul Petrosani. Toponimul provine de la numele de familie „Sân” care este des întâlnit în Depresiunea Petrosani, derivat cu sufixul – oni, la fel ca si în cazul localitãtii „Oproni” sau „Onani”, crâng din comuna Rãchitova”, explicã George Muntean, inspector în cadrul institutiei amintite. În anul 1788 turcii au pãtruns prin pasul Vulcan si au incendiat casele si bisericile jienilor din Bazinul Superior al Jiului. Sursa mentionatã spune cã, în locul
bisericii pustiite de turci s-a construit în Lunca Jiului, în crângul Sânoni, biserica de lemn cu hramul „Sfintii Arhangheli” fiind terminatã, cu podoaba picturii, în anul 1795. Tipologia face parte din grupul numeros al monumentelor de plan dreptunghiular, cu absidã decrosatã, poligonalã cu cinci laturi. De remarcat este elementul arhaic al luminatorului de pe latura de est, sub forma gãurii de cheie ca si îmbinãrile în „coadã de rândunicã” ale absidei. În anul 1872 spatiul edificiului a fost amplificat
printr-un nou pronaus, cel vechi fiind cuprins în naos si un pridvor, cu stâlpi sculptati. Deasupra noului pronaus a fost ridicatã o clopotnitã scundã, din scândurã fãrã foisor, cu un coif scurt, piramidal învelit cu sitã. În ultimii ani, învelitoarea din sitã a fost înlocuitã cu tiglã. Pe pereti se mai observau fragmente din pictura realizatã, cât si tâmpla de popa Simion zugravul, anul sãvârsirii acesteia 1795 fiind consemnatã pe icoana de lemn.
Biserica „Sfântul Mucenic Gheorghe” – Sãlãtruc
Si tot de la Centrului Cultural pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Hunedoara aflãm date despre vechea bisericã din Sãlãtruc: “În Sãlãtruc, cândva un sat de jieni, asezat în lunca largã a Jiului, din jos de asezarea celor ce întemeiaserã un sat venind din Tara Hategului, de la Petros si cãrora oierii si crescãtorii de vite din împrejurimi le ziceau „Petroseni”, în a doua jumãtate a secolului al XVIII-lea s-a înãltat o bisericã de lemn cu hramul „Sfântul Mucenic Gheorghe”. Planul lãcasului este cel dreptunghiular, cu absida decrosatã, poligonalã, cu cinci laturi. Deasupra pronaosului se ridicã o clopotnitã modestã, cu foisorul închis cu geam si un acoperis de tablã, piramidal. Biserica a suferit importante modificãri. A fost tencuitã la interior, sacrificând pictura muralã existentã, i-au fost modificate ferestrele iar învelitoarea acoperisului fiind din tiglã. Din tâmpla
pictatã de popa Simion zugravul se mai pãstreazã icoanele împãrãtesti”.
Carmen Cosman
