Regia de apã nu are nici un leu datorie cãtre furnizori, angajati ori bugetul statului si n-a mãrit pretul apei desi a primit mai multe directive pentru a face acest lucru. Si-a redus pierderile si a atras fonduri europene de 40 de milioane de euro într-un prim proiect, iar acum deruleazã un altul care-i va aduce circa 89 de milioane de euro pentru modernizãri.
Acestea ar fi cele mai importante realizãri ale actualei conduceri a SC Apa Serv Valea Jiului sub noua conducere numitã de actionari exact cu un an de zile în urmã. La bilantul de ieri, prezentat de directorul general al societãtii, Costel Avram, societatea de apã si canal din Valea Jiului a reusit sã iasã din declinul înregistrat pânã în anul 2009 când era înglodatã în datorii si falimentul pãrea iminent. „Încã de când a fost schimbatã conducerea în 2009 declinul acestei societãti s-a oprit. Din anul 2012, de când am preluat noi aceastã societate trendul este acelasi, de crestere, însã nu fãrã sacrificii. Presedintele Consiliului Judetean (n.r. Mircea Molot) spunea cã a avut mânã bunã când a decis sã mã numeascã la conducerea Apa Serv, cã nu l-am dezamãgit. O colaborare la fel de bunã am avut si cu ceilalti actionari, respectiv primarii de la est la vestul Vãii Jiului. Este adevãrat cã am luat mãsuri mai dure care au dus la rezultate, iar fãrã ele nu eram unde suntem astãzi. Apa Serv nu are un lei datorie astãzi, nici la stat, nu are împrumuturi si nu a cerut bani de la actionari, Consiliul Judetean sau primãrii. Tot ce am realizat, investitii, au fost fãcute din fonduri proprii. Am redus mult cheltuielile, risipa si astãzi suntem în situatia de a putea sã ne opunem majorãrii pretului apei. Vã garantez cã în anul 2013 pretul apei nu va fi majorat în conditiile în care toti operatorii din tarã au mãrit pretul, începând cu 1 iulie 2013. Gradul de încasare a crescut atât la factura curentã cât si la cele restante, iar în luna iulie spre exemplu, s-a înregistrat un record la încasãri. Niciodatã în istoria societãtii nu s-a încasat atât, însã am fost nevoiti sã recurgem si la debransãri în cazul rãu-platnicilor. Am luat aceste mãsuri pentru ca omul de rând care-si plãteste la zi consumul sã nu aibã de suferit, sã nu fim nevoiti sã acoperim aceste pierderi prin majorãri de pret. Au venit oameni la mine în audientã care mi-au multumit pentru modul cum functioneazã astãzi aceastã societate si pentru modul
cum angajatii îsi fac datoria”, a declarat Costel Avram, director general SC Apa Serv Valea Jiului.
Debransãrile rãu-platnicilor continuã
Acesta are si câteva reprosuri sã-si facã pentru cã nu a reusit într-un an de mandat sã-i determine si pe consumatorii care au gospodãrii sã-si achite facturile la zi. Avram spune cã lucrurile se vor schimba pentru cã a trecut la somarea acestor consumatori si apoi îi va debransa dacã nu plãtesc ceea ce consumã. O altã problemã care încã nu si-a gãsit rezolvare pe deplin este reprezentatã de pierderile de pe retea care însumeazã 40 de procente. „Pierderile s-au redus semnificativ, însã încã mai avem pierderi mari. Dupã implementarea celui de-al doilea proiect european privind modernizarea retelelor de apã si canal, aceste pierderi vor fi reduse spre minim. Per ansamblu a fost un an greu însã am reusit sã facem multe lucruri care sã ne aducã în postura de a oferi servicii de calitate
consumatorilor. Acest lucru nu ar fi fost posibil fãrã implicarea angajatilor si de aceea tin sã le multumesc”, a mai spus directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului.
Maximilian Gânju