S pecialiștii Administrației Naționale „Apele Române” au reactualizat Planurile de Management ale Bazinelor Hidrografice pentru perioada 2022-2027, acestea fiind în acest moment în procedură de evaluare strategică de mediu (SEA) la nivelul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Ulterior Planurile de Management actualizate 2021 vor fi aprobate prin Hotărăre de Guvern și vor deveni instrumente publice necesare adoptării și implementării măsurilor cu privire la protejarea resurselor de apă.
Planul de Management al bazinului hidrografic este instrumentul de implementare în cadrul activităţilor de gospodărire a apelor la nivel de bazin hidrografic, având în vedere obiectivul principal, respectiv atingerea „stării bune” pentru corpurile de apă.
Acest plan este un document detaliat care include, în principal, rezultatele privind: caracterizarea bazinului hidrografic, analiza presiunilor și impactului activităţilor umane asupra apelor din bazinul hidrografic, monitorizarea și evaluarea stării apelor și stabilirea obiectivelor de mediu, precum și programele de măsuri necesare pentru atingerea obiectivelor de mediu.
Având în vedere preocupările în domeniul protecţiei apelor la nivel european şi faptul că resursele de apă au încă nevoie de eforturi importante pentru a deveni sau pentru a fi păstrate curate, Uniunea Europeană a adoptat în anul 2000 un instrument legislativ care stabilește un cadru unitar pentru protecţia tuturor apelor de suprafaţă, a celor subterane.
Acest instrument legislativ este Directiva 2000/60/CE de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, denumită pe scurt Directiva Cadru Apă. Directiva Cadru Apă a fost transpusă în legislaţia din România prin Legea Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
Fie că se numeşte management, gestionare, gospodărire sau administrare a resurselor de apă, în sens larg scopul este cunoaşterea, protecţia, punerea în valoare şi utilizarea durabilă a acestora.
De aceea, în urma procesului de consultare publică organizat timp de 6 luni la nivel național și la nivelul celor 11 bazine hidografice (iulie – decembrie 2021), au fost colectate toate opiniile și sugestiile părţilor interesate, această etapă fiind una esențială în procesul de elaborare și implementare a planului de management al bazinului hidrografic în
ansamblul său.
Monika Baciu