O tânără de 26 de ani n-a mai suportat abuzurile la care este supusă de fostul ei iubit, un bărbat de 25 de ani, și a cerut ajutorul polițiștilor din Petroşani. Tânăra le-a spus polițiștilor că fostul concubin, în vârstă de 25 de ani, din Petroșani, a lovit-o cu palma (nefiind primul incident de acest gen) şi i-a adresat amenințări.   ”După ce au aplanat starea conflictuală, persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliției, iar în urma completării chestionarului de evaluare a riscului, poliţiştii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu, faţă de tânăr”, a informat IPJ Hunedoara. Pe numele agresorului a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de violenţă în familie și amenințare.

Amenințare și la Deva

În capitala județului, polițiștii au fost sesizați de către o tânără cu privire la faptul că a fost amenințată de un bărbat în vârstă de 30 de ani, cu scopul de a se împăca cu acesta. Cei doi sunt părţi într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva (ce vizează comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe).   La fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi, care l-a depistat pe cel în cauză în apropierea magazinului la care lucrează tânăra și l-a condus la sediul Poliției Municipiului Deva, pentru cercetări.

”În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de influențarea declarațiilor iar în urma cercetărilor efectuate în cauză, a fost dispusă, față de bărbat, măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 ore”, a precizat IPJ Hunedoara.  Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva şi urmează a fi prezentat magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale.

M.Gânju