Minorul a fost la propriu călcat în picioare de bărbat au stabilit anchetatorii. A rămas chiar cu sechele după agresiune, dar bărbatul a susținut tot timpul că nu s-a atins de copil. Ba chiar a încercat să inducă ideea că nepotul său s-ar fi lovit singur. Conform anchetei, în vara anului 2021, unchiul și-a lovit nepotul cu palma peste față, iar apoi cu pumnii și picioarele pe aproape tot corpul. Bărbatul nu s-a mulțumit, a luat cablul de la un prelungitor electric și l-a lovit pe copil peste brațe. Totul a plecat de la faptul că băiatul de 11 ani a obținut o notă mică la şcoală. Copilul locuia într-un apartament din Deva cu mama sa și bunica, iar acasă a avut o ieșire nervoasă din cauza notei obținută. ”Ulterior momentului încetării violenţelor fizice, care, potrivit victimei, au avut o durată de 15 minute, inculpatul a ameninţat-o pe persoana vătămată că ,,mă dă afară din casă, iar pe buni o duce la Şoimuş”, a însoţit-o la baie pentru a se spăla pe faţă şi ulterior a aşezat-o la birou, pentru a-şi pregăti temele. În scurt, timp inculpatul a părăsit locuinţa victimei. Persoana vătămată mai arată că nu se putea deplasa singură urmare agresiunii şi nu putea să îşi ţină capul drept, iar mama sa, constatând starea sa, a solicitat prezenţa unui echipaj medical”, se arată în dosar. Agresorul din comuna Șoimuș a fost condamnat la Judecătoria Deva la pedeapsa de zece luni închisoare cu suspendare, pentru lovire sau ale violențe. A făcut apel la sentință și a cerut Curții de Apel Alba Iulia să fie achitat. Instanța a arătat că sunt neîntemeiate apărările invocate de inculpat în sensul că în acea zi s-a limitat doar să discute cu nepotul său și a susținut în mod nesincer că nu l-a lovit în niciun fel pe nepotul său. Prin urmare, Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins apelul și a menținut condamnarea dictată de Judecătoria Deva.
foto ilustrativa