P remierul demis Cîțu și „Guvernul meu”, eșuat în urma moțiunii de cenzură, fac un cadou nesperat administrațiilor locale conduse de liberali. Guvernul a scos din Fondul de Rezervă aflat la dispoziția sa 1 miliard de lei, bani destinați primăriilor și consiliilor județene, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare până la sfârșitul anului.
După împărțeala inteligentă a Guvernului, în județul Hunedoara doar unii trebuie să trăiască. Sume îndestulătoare vor ajunge doar în conturile primăriilor conduse de liberali, indiferent de numărul de locuitori, proiectele pe care le derulează sau necesitățile pe care le au. Astfel, în afară de Bătrâna, cam toate comunele liberale primesc câte 300.000 sau 400.000 de lei. Asta în timp ce comune mari, cu peste 3000 de locuitori, precum Băița sau Dobra, dar conduse de PSD, nu primesc niciun ban. Restul comunelor cu primari PSD primesc infima sumă de 50.000 de lei fiecare. La municipii și orașe situația nu este cu mult diferită. Hunedoara, cu cel mai mare număr de locuitori și cu numeroase proiecte în derulare, primește ZERO lei, Orăștia, Lupeniul, Simeria și Geoagiul, la fel. În schimb, Deva și Petroșaniul, au sume la discreție.
Sunt mâhnit, dar și revoltat peste măsură. Bătaia de joc la adresa cetățenilor plătitori de taxe continuă. În județul Hunedoara sunt peste 240.000 de locuitori care sunt conduși de primari PSD. Ce vină au acești oameni, de ce comunitățile lor sunt condamnate să nu se dezvolte, să nu progreseze în ritm alert? De ce sunt pedepsiți, de ce trebuie să sufere din cauza acestei împărțeli făcute din pix, pe criterii de culoare politică?
Doamnelor și domnilor care conduceți PNL Hunedoara, doamna președinte Vetuța Stănescu, domnule Lucian Heiuș, încă secretar de stat la Finanțe, cum vă sprijiniți județul, cum îl ajutați să progreseze? Tăindu-le banii celor de altă culoare politică? Când vă plimbați prin județ, nu mergeți și pe drumurile administrate de primăriile PSD, nu vizitați și școlile modernizate de acestea, nu vă pozați și pe la evenimentele lor? Vă place cum arată Deva sau Petroșaniul, deși acolo ați pompat bani cu nemiluita? Sunteți invidioși cumva pe primarii PSD care au proiecte și schimbă în bine fața orașelor și comunelor pe care le conduc? De ce îi condamnați pe hunedoreni la subdezvoltare?
ASTA ESTE ROMÂNIA NORMALĂ ȘI EDUCATĂ, STIMAȚI LIBERALI? AȘA DEZVOLTAȚI VOI ROMÂNIA ȘI JUDEȚUL HUNEDOARA? PE SĂRITE?
Laurențiu Nistor,
Președintele Organizației Județene PSD Hunedoara și
Președinte al Consiliului Județean Hunedoara