Un bărbat a fost găsit fără viață, la un gater din orașul Petrila, Valea Jiului. Trupul fără viață a fost transportat la medicină legală, pentru autopsie.

Potrivit oamenilor legii, acesta a fost găsit sub un utilaj, strivit.
„La data de 02 mai 2024, Poliția Orașului Petrila a fost sesizată în jurul orei 20:16, de către administratorul unei societăți comerciale din localitate cu privire la faptul că, la punctul de lucru a găsit un angajat decedat sub un utilaj.
Poliţiştii care s-au deplasat la fața locului au identificat cadavrul unui bărbat în vârstă de 61 ani, angajat al societății, sub cupa unui utilaj de tip ifron, posibil strivit de componentele sale metalice.
Au fost anunțați reprezentanții ITM Hunedoara.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Cadavrul a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, spun reprezentanții IPJ Hunedoara.