Pompierii Detașamentului Petroșani au salvat, în această seară, un bărbat în vârstă de 66 de ani care a fost surprins de un incendiu izbucnit în bucătăria locuinței în care se afla.

Incendiul a avut loc într-un bloc de locuințe din municipiul Vulcan. Pompierii din Petroșani și Lupeni au venit cu două mașini și o autoscară.

„La sosirea echipajelor de pompieri, în apartamentul situat la primul nivel al clădirii cu 3 etaje flăcările se manifestau în bucătăria locuinței, cu degajare mare de fum.

Salvatorii au acționat atât pentru salvarea bărbatului aflat în bucătăria cuprinsă de flăcări, cât și pentru stoparea incendiului care amenința să se extindă și la celelalte încăperi ale apartamentului.

Bărbatul, care avea arsuri în zona superioară a corpului, inconștient dar cu semne vitale, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Petroșani.

În exteriorul locuinței cuprinsă de flăcări se afla și o femeie care a suferit un atac de panică. Ea a fost transportată la spitalul din Vulcan”, spun reprezentanții ISU Hunedoara.

Încă de la începutul misiunii de stingere a incendiului, pompierii au evacuat 5 persoane aflate în pericol, care au ieșit din apartamentele situate în imediata apropiere a celui cuprins de flăcări.

S-a intervenit și cu un ventilator special care a evacuat fumul dens ce a cuprins casa scării.

Alte 25 de persoane, aflate în locuințele situate pe aceeași scară de bloc, s-au autoevacuat.

Pompierii au stins incendiul în limitele găsite, eliminând riscul ca flăcările să se extindă la încăperile apropiate.

Sursa probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost efectul termic generat de o țigară aprinsă care a aprins un material combustibil aflat în apropiere.