Un bărbat de 48 de ani din Petrila a fost găsit mort în casă, iar cadavrul era în stare de descompunere. Anchetatorii spun că are lovituri la cap și suspecți sunt doi tineri.
Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara:
„La data de 04 iunie 2022, in jurul orei 21.15, Poliția Orașului Petrila a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost găsit decedat în locuință, posibil de mai multe zile. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Morga Spitalului de Urgență Petroșani, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului, iar după efectuarea cercetărilor, moartea suspectă a bărbatului a fost reîncadrată în infracțiunea de omor.
In urma activităților investigative, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul este decedat din data de 30 mai 2022 (cauza decesului fiind violentă – lovire cu corp dur). Doi tineri, ambii în vârstă de 18 ani, din Petrila, bănuiți de comiterea faptei, au fost prezentați în această dimineață magistraților Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea audierii și a luării măsurilor legale. Investigațiile, în acest caz, au fost preluate, conform competenței, de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara”.