Seceta a scăzut cu 15 metri nivelul din lacul de acumulare de la Valea de Pești și pentru a avea apă potabilă în zona de vest a Văii Jiului s-a lucrat mult cu reactivi. Asta, pentru că turbiditatea a fost mare și faptul că a fost reabilitată stația de tratare de aici, a fost șansa de a nu întrerupe furnizarea apei.
A fost un an secetos, spun cei de la Apa Serv, lipsit în precipitații și asta a condus la turbidități crescute. Au luat apă și din cele două izvoare, atunci când barajul a fost mult prea tulbure, iar minuni a făcut, cu siguranță, faptul că stația este una modernă. „Dacă nu se reabilita stația Valea de Pești acum 6 ani, vă pot spune că, noi, de 3 luni, nu am fi putut furniza apă din stația de la Valea de Pești, pentru că, din cauza condițiilor meteo, lacul de acumulare a scăzut aproape 15 m. Asta a făcut ca turbiditatea să fie în permanentă creștere, așa că noi lucrăm cu o treaptă în plus în procesul de tratare al apei, și anume, lucrul cu reactivi. Dacă nu era reabilitată stația, tehnic, nu puteam avea apă potabilă”, a spus Cristian Ionică, manager SC Apa Sev Valea Jiului.
În week-end-ul care a trecut, în zona Valea de Pești a plouat și s-au înregistrat, potrivit celor de la Sistemul Hidrotehnic, și 43 de l/mp, situația din baraj s-a mai îmbunătățit. Iar asta nu poate fi decât benefic și pentru cei care tratează apa pe care noi o consumăm. „Având în vedere că ne-a ajutat ploaia puțin, putem spune că avem o siguranță pe următoarele aproape 3 luni, când sigur va mai ploua, ca să avem apă suficientă pentru partea de vest a Văii Jiului”, mai spune Cristian Ioică.
Stația de tratare a apei de la Valea de Pești este una dintre cele mai moderne de la noi și ultimele invfestiții au avut loc aici imediat după inundațiile catastrofale, așa că sistemul este unul absolut funcțional acum.
Diana Mitrache