M embrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara au semnat, în septembrie, un „Memorandum privind situația amenajării hidrotehnice a barajului de la Mihăileni, comuna Buceș, județul Hunedoara”.
Este o investiție prioritară, iar acest act a ajuns la forurile competente, de la ministerele de resort, la Guvern. Cei de la Consiliul Județean spun că e imperios
necesar să funcționeze, mai ales acum când organizația Declic a
pierdut procesul.
Documentul privind importanța Barajului de la Mihăileni a fost trimis în toamnă Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, dar și prim-ministrului, Nicolae Ionel Ciucă și ministrului Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode.
Memorandumul a fost întocmit după ce, în 23 septembrie, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara, la care au fost invitați să participe și primarii din Brad, Buceș, Bucureșci, Crișcior, Ribița, Baia de Criș, Vața de Jos și Blăjeni, localități aflate în josul barajului.
Cei din Consiliul Județean spun că era firesc să nu răspundă acum pentru fapte
petrecute cu mulți ani în urmă.
„Era normal să pierdă Declic. CJH era chemat la Cluj pentru că prin 1900 toamna, fostul Consiliu Popular al Județului Hunedoara a dat autorizația de construire și am fost chemați noi în instanță. Este bine că a pierdut și barajul de la Mihăieleni va trebui să fie finalizat”, a spus Costel Avram , administrator public al județului Hunedoara.
În memorandum se arată că acumularea va îndeplini funcțiuni complexe de gospodărire a apelor din zona Brad – Gura Barza și va asigura necesarul de apă pentru pentru alimentarea populației și industriilor miniere, precum și că va produce energie electrică.
În plus, barajul va servi și la apărarea împotriva inundațiilor, industriei și a amenajărilor agricole din lunca Crișul Alb pe sectorul Mihăileni – Vața prin atenuarea viiturilor a unui volum de atenuare 6,5 milioane m3;
Pentru punerea în funcțiune a acumulării este necesară finalizarea mai multor lucrări, care presupun și devierea DN 74 Brad – Abrud, devierea linilor electrice și execuția liniei de rezervă pentru alimetarea barajului și a evacuatorului de ape mari, dar și câteva lucrări de apărare în zona caselor care rămân în apropierea lacului.
Din păcate, lucrările de construcție-montaj sunt suspendate din cauza pronunțării unor hotărâri judecătorești, iar în toate aceste dosare este, ca reclamant, Asociația Declic.
În memorandum se arată și că, în cazul în care investiția nu este finalizată într-un timp relativ scurt, există riscul de a fi inundate 16 imobile, dar și pe întregul sector întins al Crișului Alb între Mihăileni – Vața de Jos, zonă critică fiind localitățile: Criscior, Brad și Vața de Jos, izolarea completă a 20 de imobile situate în zona drumului de exploatare pe malul stâng , precum și riscul de degradare și distrugere a lucrărilor executate până în prezent;
Autoritățile din județ și-au manifetsat astfel îngrijorarea cu privire la situația creată și riscul major generat de nefinalizarea investiției și nepunerea ei în funcțiune, cu toate consecințele negative ce decurg din aceasta.
Diana Mitrache