Bugetele pentru proiectele culturale si de tineret care pot primi finantãri nerambursabile s-au dublat. Si banii pentru sportivi si culte sunt mai multi! Suma totalã este mai mare cu 50%. Consiliul Judetean (CJ) Hunedoara va aloca cea mai mare sumã din ultimii 5 ani pentru sustinerea proiectelor de interes public care pot beneficia de finantãri nerambursabile de la bugetul propriu al Judetului Hunedoara. Astfel, în sedinta de vineri, 19 aprilie 2019, conducerea CJ Hunedoara propune alocarea sumei de 4,5 milioane de lei prin programul anual de finantare nerambursabilã în conditiile Legii nr. 350/2015.
Bugetele alocate proiectelor culturale si de tineret au fost dublate fatã de anul 2018, însã si celelalte domenii înregistreazã cresteri semnificative.
Temele proiectelor care vor putea primi finantare sunt:
– Promovarea valorilor culturale – programe si proiecte de interes zonal, inclusiv culturã scrisã – 400.000 lei (cu 100% mai mult fatã de alocarea din 2018);
– Organizarea activitãtilor si actiunilor stiintifice, învãtãmânt, tineret –400.000 lei (cu100% mai mult fatã de alocarea din 2018);
– Sprijinirea organizãrii competitiilor sportive, precum si a altor activitãti sportive – 1.000.000 lei (mai mult cu 42% fatã de alocarea din 2018);
– Sprijinirea cultelor religioase – 2.700.000 lei (mai mult cu 42% fatã de alocarea din 2018). Dupã aprobarea bugetului propriu al judetului Hunedoara, va fi deschisã sesiunea de selectie a proiectelor pentru obtinerea finantãrii nerambursabile în baza Legii 350/2005.
Cine poate obtine finantãri nerambursabile
Orice persoanã juridicã fãrã scop patrimonial din judetul Hunedoara – asociatii ori fundatii constituite conform legii – care desfãsoarã activitãti nonprofit menite sã sprijine realizarea unor obiective de interes public poate beneficia de finantare nerambursabilã de la bugetul propriu al Judetului Hunedoara.
Pentru a fi considerate eligibile în contextul actiunii/proiectului, costurile trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele conditii:
– sã fie necesare pentru derularea actiunii/proiectului si sã fie în concordantã cu principiile unui management financiar sãnãtos, respectiv cu un raport cost-eficientã bun;
– sã fie efectuate în timpul executiei actiunii/proiectului, respectiv, dupã semnarea contractului privind finantarea nerambursabilã si sã fie pentru anul în curs; sã fie fãcute, înregistrate în evidentele contabile ale beneficiarilor, sã fie identificabile, verificabile si sustinute cu acte originale.
Unde si când se depun proiectele
Documentatiile de solicitare a finantãrii nerambursabile se înainteazã – în douã exemplare (unul original si o copie) – într-un plic închis la registratura U.A.T. – Judetul Hunedoara, cu sediul în municipiul Deva, Bld.1 Decembrie 1918, nr. 28, judetul Hunedoara. Ambele exemplare vor fi prezentate într-un plic si vor contine un opis, iar paginile sã fie numerotate, semnate si stampilate de presedintele asociatiei/ preot paroh în cazul unitãtilor de cult.
Foarte important! În vederea organizãrii procedurii de selectie de proiecte pentru obtinerea finantãrii nerambursabile, documentatiile se depun în termen de 30 zile de la data anuntului de participare (care va fi publicat în presã si pe site-ul CJ Hunedoara)!
Proiectele vor fi verificate de Comisia de evaluare si selectie care va atribui contractele de finantare în baza urmãtoarelor principii: libera concurentã, eficacitatea utilizãrii fondurilor publice, transparenta, tratamentul egal, excluderea cumulului, neretroactivitatea si confinantarea.
Regulamentul si formularele pot fi consultate/descãrcate de pe site-ul www.cjhunedoara.ro la sectiunea Transparentã decizionalã.