A genția bancară din municipiul Hunedoara a încercat să oblige o clientă să-și înființeze o adresă de e-mail pentru a-i elibera un card bancar. Clienta s-a adresat OPC iar comisarii au constatat că unitatea bancară a făcut un abuz pe care l-au sancționat cu o amendă de 5000 de lei.

Unitatea bancară a contestat sancțiunea și a dat vina pe un angajat ”zelos”, dar magistrații Judecătoriei Hunedoara au stabilit altceva. ”Clienta s-a prezentat pentru a primi cardul de debit, iar angajatul din agenție i-a comunicat faptul că este necesar să se efectueze și actualizarea datelor. (…) Pentru completarea actualizării de date i s-a cerut clientei o adresă de e-mail și având în vedere că doamna nu deținea o adresa de e-mail, i-a fost făcută o recomandare clientei pentru a primi autor de la cineva din familie, care să îi creeze această adresă iar clienta a precizat că va reveni ulterior cu adresa de email. Angajatul băncii a apreciat ca nu s-a putut finaliza actualizarea datelor, nefiind înmânat astfel cardul respectiv. Ulterior situația a fost rezolvată de către Bancă în mod amiabil. În final, s-a arătat că este vorba de o eroare umană de apreciere a speței respective de către angajatul băncii, un exces de zel în aplicarea procedurilor interne, proceduri care respectă actele normative în materie”, au motivat avocații băncii. Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Hunedoara a cerut băncii un punct de vedere oficial cu privire la aspectele reclamate și documente considerate necesare cercetării reclamației și a stabilit că este vorba de un abuz și a amendat banca.

Sancțiune confirmată de instanță

Chiar dacă unitatea bancară a avut ca argument faptul că a soluționat situația amiabil, dar și că a fost vorba de o eroare a unui angajat, Judecătoria Hunedoara a stabilit că lucrurile nu stau chiar așa.

”În acest caz petenta s-a văzut obligată să pună la dispoziția băncii adresa de e-mail solicitată indiferent dacă dorește sau nu acest fapt (petenta neavând adresă de e-mail), în caz contrar fiind amenințată cu neînmânarea cardului, respectiv cu închiderea contului, fără a se ține cont și de faptul că pentru a deține o adresă de e-mail trebuie să fii conectat la internet care de asemenea implică un abonament (pe care cu privire la care petenta informează că nu și-l permite) și totodată accesul la fondurile din contul curent sunt parțial restricționate, în sensul că pentru a avea acces la acestea reclamanta trebuie să se deplaseze la bancă, să ridice numerar de la ghișeu operațiune care în general este taxată de bancă, deci operatorul financiar reclamat a utilizat o practică comercială incorectă (agresivă), așa cum este ea definită la art. 8 din Legea nr. 363/2007, cu modificările și completările ulterioare”, a motivat instanța decizia de menținere a sancțiunii.