Si-a mutat sfera de interes / Balint a trecut de la paza minelor, la carbunele din subteranele Vaii Jiului

Dupa ce a pus pe butuci firma care asigura paza unitatilor miniere si a esuat in incercarea de a se apuca de afaceri cu sanatatea localnicilor din Petrila, controversatul om de afaceri Cristian Balint si-a pus in cap sa vanda huila.

Asa ca a gandit o afacere in care huila – pe care nu prea ar avea cum sa comercializeze in Romania – a fost denumita „produs energetic din huila”. Deocamdata, oficialii CNH Petrosani nici nu s-au obosit sa ia in calcul „generoasa” oferta.

Cristian Balint a inceput afacerile in judetul Hunedoara cu o firma de paza si protectie, Protector International, care asigura paza perimetrelor miniere si, pentru o scruta perioada de timp, a combinatului siderurgic din municipiul Hunedoara. Balint a fost abonat, practic, la pusculita statului si ani in sir s-a ocupat de paza unitatilor miniere, iar sumele pe care le-a incasat sunt considerabile. Numai in perioada noiembrie 2009- aprilie 2010, potrivit documentelor oficiale, CNH a varsat in conturile  acestuia  vreo 3,2 milioane lei. Si asta in timp ce atacurile la fierul vechi din curtile unitatilor miniere erau la ordinea zilei. In ianuarie 2011, Protector a ramas fara licenta, dupa ce IGPR a stabilit ca nu respecta conditiile legale, si, in mod obligatoriu, a trebuit sa lase alta societate de profil sa se ocupe de paza exploatarilor miniere. Dar asta dupa ce, prin acte aditionale incheiate pe cate trei luni, si-a mai prelungit contractul cat a putut si a mai incasat de la CNH  inca aproape 4 milioane de lei. Fara licenta din partea IGPR nu se mai putea ocupa de paza, indiferent de obiectiv, asa ca, Balint s-a reorinetat  si a infiintat Fundatia Medicala „Pro Vitas” Petrila, cu sediul in Petrosani, in acelasi loc unde a functionat Protector – firma care este pe locul I la nivel judetean in ceea ce priveste datoriile la bugetul de stat. A vrut sa demareze afaceri in sanatate, adica sa preia prin parteneriat cu Primaria Petrila, spitalul din respectivul oras minier. Proiectul a  fost trantit insa la vot de alesii locali, care nu au fost deloc convinsi de bunele intentii ale investitorului, pe fondul lipsei unui plan concret de masuri si al unui contract de asociere in participatiune care lasa loc la multe interpretari.

Vrea huila „refuzata”

Afaceristul nu s-a dat batut cu una cu doua si si-a schimbat rapid obiectul intentiilor de afaceri. A pus ochii pe huila minerilor, pe care ar vrea sa o cumpere – la un pret sub cel al pietei – si sa o revanda termocentralelor care folosesc

carbunele energetic din Valea Jiului prin firma sa, Black Nature. Sunt informatii conform carora in afacere ar fi fost atras si unul dintre liderii minerilor din Valea Jiului, Adrian Jurca – EM Livezeni, insa acesta spune ca este doar afacerea lui Balint. Stie, suprinzator, toate detaliile afacerii. „Firma este numai a domnului Balint, care vrea sa cumpere o cantitate foarte mare de huila, cu banii jos. De fapt, nu este vorba despre huila, ci despre un produs energetic din huila. Cantitatea care l-ar interesa este de 50.000 – 70.000 de tone, cu banii la livrare, dar raspunsul din partea Companiei se tot taraganeaza”, a declarat liderul de la Livezeni. El spune ca o parte a cererii de oferta este pentru asa – numitul „carbune refuzat”, care ar avea nevoie sa treaca pe la preparatie pentru a fi ars apoi in cuptoarele Termocentralelor Mintia si Paroseni, iar o alta parte pentru huila cu

valoare energetica mare. Dar, de fapt, unde ar fi afacerea. Surse bine informate, din interiorul CNH spune ca, „la mica intelegere”, in acte ar fi trebuit sa apara „huila refuzata”, care costa doar vreo 21 de lei/ Gcal, asa incat pretul final sa nu fie mai mare decat pentru carbunele care nu mai trece pe la Preparatia Coroiesti. In realitate, insa, spun sursele noastre, huila ar trebui sa fie de cea mai buna calitate, asa ca profitul ar fi imens. De precizat, totodata, ca nu s-a vorbit despre pretul de vanzare catre termocentralele care nu vor sa dea mai mult de 65 de lei/ Gcal pentru huila de Valea Jiului, in timp ce pentru carbunele adus din import preturile sunt net superioare.

Directorul general al Companiei Nationale a Huilei Petrosani, Nicolae Dragoi, a confirmat ca exista o cerere de ofera din partea firmei lui Cristian Balint, dar a precizat ca nu stie amanunte, aceasta aflandu-se la Serviciul Comercial.

Carmen Cosman