„Un om, un fluviu” a fost deviza sub care bibliotecarul din Petrosani a petrecut aproape 100 de zile înot, în Dunãre. Practic, 89 de zile, acest om si-a depãsit limitele, ambitia l-a târât spre succes si sâmbãtã a ajuns acolo unde si-a propus: pe lista celor mai buni sportivi ai României.
Avram Iancu a înotat 2.860 de km, acesta fiind traseul pe care Dunãrea îl parcurge de la izvoare pânã la vãrsare. A fost asteptat la finsh de cei care au aflat despre el, ca si de fetitele sale.
„A fost foarte foarte greu. Nimic nu poate fi realizat usor. A trebuit sã depun un efort fantastic. Am dorit sã împing limitele umane la extrem si chiar am fãcut-o. Am fãcut asta pentru familia mea, pentru Petrosani, pentru România, pentru umanitate. Am reusit aceastã performantã si vreau sã vã reamintesc cã, în spatele acestui efort urias, au stat oamenii minunati, fãrã de care nu as fi putut face nimic”, a spus Avram Iancu, la sosirea în Delta Dunãrii, la Sulina, când fetitele lui au venit sã îl îmbrãtiseze.
Ivan Patzaichin a fost cel care l-a felicitat pentru imaginea pe care a fãcut-o Deltei Dunãrii si acestui fluviu care trece prin Europa, dar se varsã la noi. „Eu am venit special sã îti strâng mâna, pentru cã ai putut sã faci un asemenea lucru. Numai un om puternic, hotãrât, bine pregãtit putea sã facã acest lucru. Nici nu îti închipui ce imagine ai fãcut deltei si Dunãrii, pentru cã Dunãrea este coloana vertebralã a Europei, iar în acest moment, tu ai reusit sã unesti cel putin 14 tãri, care te-au admirat, aplaudat si sustinut pe toatã durata acestui eveniment”, a spus Ivan Patzaichin, cel mai cunoscut canotor român.
Avram Iancu este cel care si-a propus, si a si reusit, sã meargã pe firul romanului „Pilotul de pe Dunãre” a lui Jules Verne si care a intrat în Dunãre, în Germania, în data de 20 iunie, terminând cursa infernalã sâmbãtã, 16 septembrie 2017, la Sulina.
Diana Mitrache