De duminică, la Petroșani, avem un parc ce îi poartă numele lui Avram Iancu. Bustul eroului a ajuns aici, grație unui ONG ce îi poartă numele marelui Avram Iancu. Statuia a parcurs, de-a lungul anilor un drum lung, de la mina de sare, la Compania Huilei și apoi în mijlocul comunității, în acest parc.
Bustul lui Avram Iancu, recent restaurat de artistul Teodosie Cuciuc, a fost amplasat în parcul de lângă piața agroalimentară de la Petroșani, aflat pe strada Avram Iancu. Este Anul Avram Iancu în România, așa că momentul a fost unul special ales, așa încât, din curtea Complexului Energetic Valea Jiului, statuia să poată fi privită de toți cei care trec pe aici.
Ansamblul a fost dezvelit duminică, la prânz. „Un moment important în viața comunității noastre, se întâmplă acum, aici. Din punctul meu de vedere, Avram Iancu a revenit acolo unde îi este locul și la Petroșani, în Parcul Avram Iancu, pe strada Avram Iancu, într-un moment important pentru România, pentru că este Anul Avram Iancu”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
În 2006, Exploatarea de la Țebea s-a închis, iar bustul lui Avram Iancu, unul din cele 3 create de artistul Andrei Marina, rămăsese părăsit. Așa a ajuns la Compania Huilei, în curtea instituției, dar în acel loc nu era vizibil. Bustul a ajuns cu sprijinul celor de la Petro Aqua, la Petroșani.
Acum, bustul eroului a ajuns în acest parc, cu ajutorul unui alt ONG. „Consider că, în anul declarat de Parlamentul României, Anul Avram Iancu, în Petroșani, pe strada Avram Iancu, bustul lui Avram Iancu își găsește locul cel mai bun. Vă mulțumesc”, a spus și Aurelian Nicola, președintele Societății Cultural Patriotice Avram Iancu.
La ceremonia din Parcul Avram Iancu din Petroșani au ajuns membri ai Asociației Cultural Patriotice Avram Iancu din Alba Iulia, Aiud sau Cluj. Tuturor, le-a vorbit istoricul Mircea Baron. „Acum 3 zile s-au împlinit 152 de ani de când Avram Iancu a fost înmormântat la Țebea, în cimitirul Bisericii cu Tricolor, de lângă Gorunul lui Horea.(…) Avram Iancu este unul din eroii neamului românesc, pentru că nu este nevoie de înscrisuri oficiale, pentru a fi iubit necondiționat. Iar cel mai mult îi iubesc moții. În minerit, au venit mulți din zona Apusenilor, au lucrat aici și mulți au și rămas, iar acest lucru a menținut, într-un fel, treaz, sentimentul de iubire față de Avram Iancu”, a explicat dr Mircea Baron, profesor universitar, istoric.
Avram Iancu a murit la 10 septembrie 1872, iar 2024 este Anul Avram Iancu în România.
Diana Mitrache