Avram Iancu, bibliotecarul din Petrosani, a reusit sã treacã înot Canalul Mânecii. Sãgeata de foc, cum s-a autointitulat a izbutit în încercarea sa de a traversa înot apele înghetate ale Canalului Mânecii.
“În 7 august 2014, deveneam PRIMUL român care a atacat apele înghetate ale Canalului Mânecii, în mod oficial si dupã reguli, stabilind o premierã pentru România. Aveam sã pierd trei bãtãlii si sã fiu trântit la pãmânt si sfâsiat de „Bestia cu ghearele de gheatã”. Chiar dacã am pierdut cele trei bãtãlii, ele nu sunt „esecuri” deoarece am învãtat din aceste bãtãlii miscãrile „bestiei”, mi-au întãrit determinarea si convingerea cã pot câstiga bãtãlia care decide soarta RÃZBOIULUI. Ieri s-a dat bãtãlia finalã! Am câstigat! – dupã 62 de km parcursi si aproape 18 ore de chin fizic dar mai ales psihic cum n-am mai trãit niciodatã, am rãpus bestia. „Sãgeata de foc” a gãsit, în cele din urmã „mistretul meu cu colti de argint”. L-am strãpuns la Sangatte, acolo îsi avea lãcasul”, scrie Avram Iancu pe pagina sa de socializare.
Acesta dedicã reusita operei lui Brâncusi, Cuminteniei pãmântului. “Întreg chinul îl dedic @cumintenia pãmântului si tuturor valorilor românesti, familiei, prietenilor, tuturor românilor”, mai scrie Avram.
Avram a mai încercat în trei rânduri sã treacã înot Canalul Mânecii, doar în slip si cu o cascã pe cap, asa cum prevãd normele de omologare ale Channel Swimming Association (CSA) – organizatia acreditatã în domeniu.
În august si octombrie 2014 si apoi în august 2015, dar a esuat la câtiva kilometri de malul francez, dupã ce organizatorii i-au cerut sã se opreascã din cursã pentru cã valurile si curentii mãrii i-ar fi pus viata în pericol.
Avram Marius Iancu face sport de performantã – full-contact, triatlon – cu rezultate deosebite pe plan national si international iar cea mai mare parte a pregãtirii si-a fãcut-o în apa rece a Lacului Stiurt, de lângã Petrosani. Este campion al României la o disciplinã de full-contact si multiplu medaliat la diferite concursuri nationale si internationale. Pe lângã acest sport, practicã si triatlonul, o disciplinã sportivã grea, pe care n-o pot face foarte multi.
În 1999 a obtinut locul al IV-lea la un open de triatlon, unde din 100 de concurenti terminã cursa cel mult jumãtate. De la prima traversare înot a Canalului Mânecii, în anul 1875, doar putin peste 1.300 de persoane au reusit aceastã performantã. Un alt român a reusit sã traverseze înot Canalul Mânecii, într-un ultra-maraton, chiar dacã a purtat un costum de neopren. Rosu a alergat o distantã de 140 de kilometri, a înotat de la Dover la Calais, aproximativ 40 de kilometri, în 21 de ore, ca mai apoi sã încheie maratonul parcurgând 300 de kilometri pe bicicletã.
Avram Iancu va reveni în tarã astãzi la ora 17:15, spunând cã “dupã ce unicul drapel al României a arborat tot timpul pe catargul ambarcatiunii, ducându-l în Franta, mã bucur sã revin în România, tarã unde m-am nãscut (la Petrosani), crescut, tara pe care n-o voi pãrãsi niciodatã, tarã pentru care lupt, muncesc, si pe care o voi construi cu umila mea contributie, alãturi de ceilalti români. Nu în ultimul rând vreau sã-i multumesc lui Dumnezeu, care mi-a îngãduit izbânda”.
Monika BACIU
Maximilian Gânju