21 de ore pare să fie pragul pe care înotătorul Avram Iancu nu l-a putut depăși. A abandonat cursa din lacul Balaton, după mai multe ore în care nu s-a simțit bine, joi dimineață. A spus, însă, că este foarte obosit și ne-a acordat un interviu în exclusivitate.

Avram Iancu a plecat încrezător la Balaton și a estimat că va traversa lacul în circa 48 de ore, ceea ce ar fi fost cu aproa¬pe cinci ore mai mult decât actualul record european, de 43 de ore şi 15 minute. Dar, din păcate, corpul său nu l-a mai ascultat și abandonat cursa de anduranță după 21 de ore. „Totul mergea excelent, vremnea era excelentă, totul era de vis. Numai că pe la 1 noaptea, când m-au întrebat cei din echipă ce anume doresc să mănânc pentru următoarea alimentare, am rămas blocat, pentru că absolut tot ceea ce aveam pe barcă, și avema o grămadă de trebuiri, nu mai voiam. Situația s-a agravat și orice mâncam nu se mai asimila, aveam un fel de stare la stomac și organismul meu refuza să mai primească mâncarea. Noaptea a fost destul de rece și, la un momentdat am zis să beau doar apă, dar și apa simplă nu a făcut bine și, din moment ce nu am mai mâncat, în următoarele 3 ore, am fost terminat efectiv”, ne-a spus Avram Iancu.
Au fost trei ore
agonizante, așa cum a scris pe pagina lui de socializare Avram Iancu și cursa în cel mai mare lac din Europa Centrală, în lungime de 75 de kilometri s-a oprit joi, în jurul orei 9 dimineață.
„Am încercat să ies la mal pe linia cea mai scurtă, să fac ieșirea de onoare pe maului lacului, undeva unde eram, dar nu am mai fost în stare nici atât. Și atunci am cerut echipei să mă scoartă și am zis echipei că am 3 fetițe acasă, care mă așteaptă și mă simțeam foarte rău”, mai spune bibliotecarul cu o serie de reușite remarcabile în lumea sportului.
Organizatorii înotului au fost cei din Serviciul de Salvamari ai Balatonului. Avram Iancu a mai
încercat să parcurgă
Lacul Balaton în iulie 2021, însă a fost nevoit să se oprească din cauza unei
furtuni şi a valurilor mari care i-ar fi putut pune viaţa în pericol. Și o viitoare provocare în acest lac este acum incertă. „Nu știu. Acum nu pot să zic nimic”, a conchis Avram Iancu.
Diana Mitrache