S trategia e gata. Ce va fi cu Valea Jiului? Asta este întrebarea tuturor celor care de peste 3 decenii au tot văzut specialiști venind aici să facă strategii. Așa că acum, când guvernul a aprobat noua strategie și a promis și bani, am vorbit cu cei care au participat la consultări. ONG-iștii sunt cei care au încercat să fie parte din acest proiect și ne spun acum că nu a fost deloc ușor.
În ședința de guvern, din 13 iulie, unul din punctele de pe ordinea de zi a vizat aprobarea Strategiei de dezvoltare economică, socială și de mediu a Văii Jiului pentru perioada 2022-2030.
Pentru pregătirea Strategiei de dezvoltare economică, socială și de mediu a Văii Jiului (2022-2030) Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a derulat un proiect finanțat prin Programul Suport pentru Reforme Structurale (SRSP) al Comisiei Europene (actualul Instrument de Sprijin Tehnic).
Iar oamenii de aici spun că este un moment unic, chiar dacă am mai văzut specialiști venind aici.
„Am așteptat foarte mult acest moment în care guvernul să aprobe această strategie. A fost una foarte mult discutată. Cred că din 2018 a început acest proces și a fost unul lung și, pe alocuri, frustrant, pentru părți, deoarece tot timpul am avut impresia că vrem să facem mai multe și, ca atare, să discutăm mai puțin. Am ajuns să o aprobăm, iar acum, acesta este pasul ce va pune bazele viitoarei structuri ITI Valea Jiului”, a spus Alexandru Kelemen, vicepreședinte al ADTI Valea Jiului.
Strategia de dezvoltare se referă la perioada de până în 2030 și este concepută pe baza analizei situației din Valea Jiului, a resurselor și a oportunităților pe care le oferă zona, precum și pe baza evaluării nevoilor celor două grupuri-țintă prioritare – populația din Valea Jiului și mediul de afaceri, având administrația locală ca vector de implementare a acțiunilor rezultate din strategie.
„Oamenii care locuiesc aici ar treebui să știe că acest pas al elaborării strategiei a fost unul destul de frustrant, că am tot discutat și nimic nu s-a întâmplat în realitate, însă, practic, de acum încolo, odată cu operaționa-lizarea formei de guvernanță regională ADTI Valea Jiului, trebuie să știe că, de anul viitor, se va da drumul la finanțări, așa încât toți cei implicați să acceseze aceste fonduri dedicate doar Văii Jiului. Sunt bani pentru infrastructură, mediul de afaceri, mediu, social, iar oamenii pot depune proiecte”, a mai adăugat Alexandru Kelemen.
Strategia are în vedere un număr de peste 130.000 de locuitori din zona noastră, iar bugetul pe care-l va avea alocat pentru proiectele care ţin de infrastructură, creare de locuri de muncă, atragere de investiţii este de peste 230 de milioane de euro.
Diana Mitrache