Autoritãtile locale pot depune proiecte pentru reabilitarea drumurilor

Reabilitarea infrastructurii de drumuri cu finantare europeanã nerambursabilã prin Programul Operational Regional (POR), în perioada 2014 – 2020, se face în cadrul prioritãtii de investitii 6.1 Stimularea mobilitãtii regionale prin conectarea nodurilor secundare si tertiare la infrastructurã TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

Apelul de proiecte din cadrul prioritãtii de investitii 6.1, împreunã cu Ghidul solicitantului corespunzãtor acestestuia, a fost relansat de cãtre Ministerului Dezvoltãrii Regionale si Administratiei Publice – în calitatea sa de Autoritate de Management pentru POR – în data de 6 decembrie 2016.

“Proiectele vor putea fi depuse spre finantare pânã în data de 6 iulie 2017, la ora 15.00. Finantarea nerambursabilã din cadrul acestei prioritãti de investitii va fi acordatã pentru modernizarea retelei de drumuri judetene care asigura conectivitatea cu reteaua TEN-T, pentru constructia/ modernizarea variantelor ocolitoare cu statut de drum judetean aflate pe traseul drumului judetean respectiv, construirea unor noi segmente de drum judetean pentru conectarea la autostrãzi sau drumuri expres, precum si pentru investitii destinate sigurantei rutiere (piste de biciclete, trasee pietonale, statii pentru transport public de pe traseul drumului judetean finantat)”, aratã o informare a ADRVEST.

Lista cu proiectele propuse pentru finantare pentru Regiunea Vest a fost aprobatã printr-o hotãrâre a Consiliului pentru Dezvoltare Regionalã Vest din data de 26 septembrie 2016. Cele 10 proiecte din lista proiectelor prioritare pentru depunerea spre finantare în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte apartin consiliilor judetene din Regiunea Vest. La nivelul judetului Hunedoara au fost aprobate douã proiecte si anume modernizare DJ 687: Sântuhalm-Hunedoara-Cãlan km 13+150-22+281 si culoar trafic Mures Nord.

“Finantarea proiectelor se va face în ordinea depunerii acestora si dupã  parcurgerea tuturor etapelor de selectie a proiectelor depuse în cadrul primului apel al aceleiasi prioritãti de investitii. Alocarea financiarã pentru pentru aceastã prioritate de investitii, în Regiunea Vest, este de 93,54 milioane euro, iar valoarea eligibilã a unei cereri de finantare trebuie sã se încadreze între minim 1 milion euro si maxim 50 milioane euro. Finantarea nerambursabilã acordatã în cadrul acestei prioritãti de investitii, prin Fondul European de Dezvoltare Regionalã si bugetul de stat, va fi de maxim 98% din valoarea eligibilã a unui proiect, iar contributia beneficiarului va fi de minim 2% din totalul cheltuielilor eligibile”, mai aratã cei de la ADRVEST.

În cadrul primului apel de proiecte, a cãrui perioada pentru depunere s-a desfãsurat în perioada 16 mai – 16 noiembrie 2016, au fost depuse 4 cereri de finantare cu o valoare nerambursabilã de 56,22 milioane euro. Astfel, valoarea acestor proiecte reprezintã 60,10% din alocarea financiarã a prioritãtii de investitii pentru Regiunea Vest.

Monika BACIU

Un comentariu la „Autoritãtile locale pot depune proiecte pentru reabilitarea drumurilor

  • 14 decembrie 2016 la 20:13
    Permalink

    Rugam Consiliul Judetean Hunedoara (PSD) sa modernizeze asfalteze drumul judetean din Parang . Valea jiului a votat tot timpul cu PSD-ul .

Comentariile sunt închise.