A utoritățile de la Petrila dotează centrul de vaccinare, după ce săptămâna trecută a fost deschis centrul de vaccinare de la Casa de Cultură Ladislau Schmitd din localitate.
Autoritățile locale achiziționează acum diferite materiale sanitare și dezinfectante pentru a dota centrul. 1.788 este suma alocată pentru consumabile. La Petrila vor fi imunizate cu serul Pfizer-BioNTech persoanele cu vârste peste 65 de ani, cele cu boli cronice şi cu dizabilități. Fiecare centru de vaccinare va avea un flux de vaccinare cu 60 de persoane pe zi. Ministerul Sănătății asigură, în vederea operaționalizării centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, organizate în alte locații decât cele din cadrul unităților sanitare, prin transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, decontarea următoarelor tipuri de cheltuieli; pentru plata personalului medico-sanitar și a registratorilor care își desfășoară activitatea în centrele de vaccinare; cheltuieli curente; cheltuieli de capital.(2) Plata personalului medico-sanitar și a registratorilor care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID-19 organizate în alte locații decât cele din cadrul unităților sanitare se face în baza unui contract distinct, de prestări servicii, încheiat cu reprezentantul legal al autorității publice locale și beneficiază pentru timpul efectiv lucrat de un tarif orar diferențiat, după cum urmează: 90 lei/oră pentru medici; 45 lei/oră pentru asistenți medicali; 20 lei/oră pentru registratori.
Monika BACIU