De câtiva ani, pentru milioane de români, „acasã” înseamnã Spania, Italia, Portugalia, Franta, Germania, Irlanda sau Marea Britanie. Chiar dacã aproape toti au spus la plecarea din România cã se vor întoarce acasã, dupã ce vor face un ban pe afarã, foarte putini au revenit în locurile de bastinã. Desi pâinea printre strãini este ceva mai „neagrã”, se pare cã tot mai bine este prin Europa de Vest…
Câteva mii dintre locuitorii Vãii Jiului trãiesc si muncesc astãzi, în special, în Italia si Spania. Cu totii au plecat initial, pentru doar câteva luni de zile, dar între timp
si-au adus si familiile alãturi de ei. „La început mi-a fost foarte greu si am vrut de câteva ori sã revin acasã. Între timp însã, mi-am gãsit de lucru ca sofer si acum câstig binisor, oricum mult mai bine decât în Valea Jiului. Mi-am adus si sotia si copiii în Spania. De atunci au trecut câtiva ani si cei doi copii au început scoala în limba spaniolã. Acum au 11, respectiv 12 ani si vorbesc mai bine spaniola decât româna. Nici eu, nici ei, nu mai dorim sã ne întoarcem acasã, decât în vacante”, a spus Vasile Mihãilescu, plecat „afarã” în urmã cu 8 ani, dupã ce s-a disponibilizat de la o minã din Petrosani. Cornelia, sotia acestuia, spune cã încã îi este dor de Valea Jiului, dar nu s-ar mai întoarce niciodatã acasã. „Ne lipseste pânã si aerul din Vale, dar nu vom mai reveni decât în vacante. Lucrez ca menajerã la douã familii si câstig bine. Acasã, dupã ce am terminat liceul, nu am reusit sã mã angajez nicãieri. Este foarte greu printre strãini, dar acum suntem mai multi români si ne simtim aproape ca acasã”, a precizat Cornelia Mihãilescu.
Alti tineri plecati din Valea Jiului au ajuns pânã pe malul Atlanticului, în Portugalia. „Inima mea tot pentru România bate dar, în Petrosani, nu mã mai întorc. Am plecat în Portugalia în anul 2002, pentru cã nu gãseam nimic de lucru acasã.
M-am însurat aici, în Lisabona, cu o româncã din Turda si mai venim în tarã doar de Paste sau Crãciun. Singurul lucru care mã mai leagã de Valea Jiului este faptul cã doresc sã le asigur pãrintilor mei rãmasi acasã, un trai cât de cât normal”, a precizat Cosmin Marcu, plecat în exil la vârsta de 21 de ani.
Încet-încet, Valea Jiului pare a se transforma într-un fel de salã de asteptare. Cei mai multi dintre cei rãmasi acasã sunt copiii si vârstnicii. În timp ce primii abia asteaptã si ei sã plece prin lume dupã pãrinti, ceilalti, ajunsi aproape de gara de destinatie, sperã ca mãcar urmasii lor sã prindã o zi mai bunã. Din pãcate, aceastã zi pare a fi tot mai îndepãrtatã si nici nu mai poate fi „prinsã” în România, ci în exil,
printre strãini. Acolo unde, pe lângã adversitatea bãstinasilor, românii ajunsi pe meleaguri strãine sunt prost plãtiti (în comparatie cu autohtonii) si în plus, trebuie sã îndure si ura acestora, care nu-i vãd cu ochi buni pe cei veniti de aiurea si care le suflã locurile de muncã. „Într-adevãr, suntem prost plãtiti dar, câstigãm de 10 ori mai bine ca acasã. În doar cinci ani, lucrând împreunã cu sotia, am reusit sã ne cumpãrãm o garsonierã. Dacã rãmâneam acasã si acuma ne cãutam casã si loc de muncã. În România nu conteazã cine conduce tara. Se schimbã la patru ani PSD-ul cu PDL-ul, sau PNL-ul, dar politicienii rãmân aceiasi. O mânã o spalã pe alta, iar noi tinerii, nu mai avem loc. O sã revin acasã când vor fi locuri de muncã bine plãtite si pentru noi, adicã niciodatã”, a spus Nicu Bulgaru, care de câtiva ani trãieste si munceste în Dublin, Irlanda. În acest timp, în tarã, numãrul românilor a scãzut cu câteva milioane. Situatia este valabilã si pentru Valea Jiului unde, în prezent, mai locuiesc doar aproximativ 100.000 de persoane, comparativ cu aproape 150.000, în urmã cu 20 de ani.
Mircea Nistor
