Oportunitãtile din Valea Jiului ar putea fi promovate la nivel mondial. Reprezentantii celor sase administratii locale din Valea Jiului s-au întâlnit cu conducerea Consiliului Judetean Hunedoara pentru a discuta despre oportunitatea înfiintãrii unei Asociatii de Dezvoltare Intercomunitarã (ADI) sau a unei conurbatii. Valea Jiului trebuie sã devinã un tot unitar pentru a fi promovate mult mai usor oportunitãtile pe care le oferã zona.
“Am avut o întâlnire de lucru cu reprezentantii celor 6 UAT-uri din Valea Jiului în care am discutat oportunitatea de a înfiinta o Agentie de Dezvoltare Intercomunitarã, care sã fie o asociere a UAT-urilor din Valea Jiului printr-o posibilã conurbatie. Aceastã asociere s-ar putea numi conurbatie, s-ar putea sã se defineascã în alt mod. Cu totii am ajuns la concluzia cã pentru Valea Jiului este oportun sã creem o asociere, asftel încât, proiectele pe care le avem, o strategie comunã, posibilitãtile de accesare a resurselor sã fie prioritare pentru noi si sã asigurãm dezvoltarea durabilã.
În cadrul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitarã vor intra, pe lângã cele sase primãrii, Consiliul Judetean si Universitatea. CJH vine sã sprijin aceastã conurbatie, vine sã integreze planul de dezvoltare localã, astfel încât sã avem o strategie comunã a Vãii Jiului. Încercãm sã realizãm astfel, într-un timp mai scurt obiectivele pe care ni le propunem. Sunt si multe proiecte care încep sã se contureze, transport în comun în Valea Jiului, una dintre prioritãtile pe care le avem si prin aceastã conurbatie putem sã rezolvãm problemele mult mai usor si mai rapid, o strategie în turism ar putea sã fie un alt proiect prioritar”, a declarat Sorin Vasilescu, vicepresedintele Consiliului Judetean Hunedoara.
Din acest ADI ar urma sã facã parte toate primãriile din Valea Jiului împreunã cu Universitatea Petrosani si Consiliul Judetean Hunedoara. Ar trebui urmati cinci pasi pentru implementarea acestui proiect. Astfel ar fi nevoie de elaborarea unei strategii integrate de dezvoltare a (conurbatiei) Vãii Jiului pentru orizontul 2020, înfiintarea unei ADI Conurbatia Valea Jiului, organizarea de vizite de studiu si de bune practici la ADI metropolitane din tarã si strãinãtatem functionalizarea ADI Conurbatia Valea Jiului si implementarea mãsurilor ce vor fi propuse în strategia integratã.
“Am stabilit si pasii pe care îi avem de urmat. Trebuie sã reusim într-o perioadã scurtã de timp, o sãptãmânã, douã, sã facem pasii pentru înfiintarea acestei agentii de dezvoltare intercomunitarã. Avem în vedere sprijinirea antreprenoriatului local, pentru cã spre deosebire de alte conurbatii, noi nu avem posibilitãtile, la terenuri, pe care ni le solicitã marii investitori, nu avem mari suprafete de teren concentrate într-un singur loc, de aceea trebuie sã ne concentrãm pe resursele locale si mã refer la antrepreoriatul local care trebuie sã fie sprijinit probabil prin niste scheme de minimis, de asemenea putem discuta de înfiintarea a parcurilor sau a incubatoarelor de afaceri care trebuie sã fie pozitionate în mai multe localitãti din Valea Jiului. Încercãm ca fiecare din cele 6 localitãti sã poatã sã beneficieze de un proiect prin care sã poatã sã creeze locuri de muncã. Aceastã conurbatie îsi propune sã creeze locuri de muncã. Dupã atâta timp cât s-a discutat de o Vale a Jiului unitã, astãzi putem discuta de un început în care colegii mei si-au exprimat hotãrârea ca sã pornim la drum cu aceastã conurbatie”, a mai subliniat sursa citatã.
DA, în unanimitate
Toti reprezentatii celor sase administratii locale din Valea Jiului au spus DA acestui proiect care are menirea de a dezvolta integrat zona.
“E un prim pas concret în ceea ce urmeazã sã facem. Noi suntem de acord sã intrãm în aceastã asociere cu Consiliul Judetean si cu Universitatea, sub forma unei asociatii de dezvoltare intercomunitarã pe probleme mari, de strategie, de dezvoltare a Vãii Jiului, dar centrat pe crearea de noi locuri de muncã. Asta este tinta si obiectivul principal al acestei asocieri. Termene cât mai scurte, oameni care se pricep la asa ceva si asteptãrile noastre nu pot fi foarte mari, asteptãrile trebuie pliate pe realitatea Vãii Jiului si dacã reusim în 2-3 ani sã concretizãm si sã avem primele rezultate legate de aceastã asociatie de deyvoltare intercomunitarã prin crearea de noi locuri de muncã si de integrarea acestor domenii, transport, deseuri, utilitãti, mediu…, în competitia aceasta nationalã si europeanã de atragere a fondurilor pe diferite domenii, fãrã o astfel de asociere sansele noastre sunt aproape zero”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
“Noi suntem de acord si am aderat la idea de a crea o conurbatie la nivelul Vãii Jiului, consider cã primul pas este înfiintarea acestei conurbatii, sã vedem care este forma juridicã, iar al doilea pas ar trebui sã fie o strategie de dezvoltare comunã pentru toate localitãtile din Valea Jiului si cred cã trebuie fãcutã o analizã pe fiecare zonã. Nu se poate sã facem un parc de afaceri la Petrila, iar Petrosaniul sã fie limitrof zonei industriale. Trebuie sã avem o viziune urbanisticã pentru Valea Jiului. Avem posibilitatea sã accesãm mai multe fonduri europene”, a declarat Vasile Jurca, primarul orasului Petrila.
“Aceastã asociere între localitãtile Vãii Jiului reprezintã realizarea tuturor proiectelor de interes general pentru Valea Jiului, în special în atragerea investitiilor pentru crearea locurilor de muncã, dar trebuie sã avem în vedere faptul cã aceste proiecte trebuie corelate între localitãtile Vãii Jiului, astfel încât într-o localitate sã fie o zonã rezidentialã, iar în altã localitate sã fie o zonã industrialã. Trebuie corelate proiectele, astfel încât parcurile industriale sã fie amplasate astfel încât sã aibã acces facil toti cetãtenii din Valea Jiului. Vom lucra si pe alte planuri sã atragem investitori, dar prin aceastã asociere avem sanse mult mai mari”, a declarat Nicolae Dunca, primarul orasului Aninoasa.
Reprezentantii localitãtilor Vulcan si Lupeni au fost singurii care au ridicat problema orgoliilor. Realizarea unei conurbatii la nivelul Vãii Jiului a fost luatã în discutie si acum circa 10 ani, dar din cauza orgoliilor proiectul a fost abandonat.
“Consider cã e foarte important acest proiect. Pentru prima datã la nivelul Vãii Jiului se vorbeste de o gândire unitarã, cu sprijinul Consiliului Judetean. Avem sperante cã viitorul Vãii Jiului renaste în aceste zile, tine de administratiile locale sã renunte la orgolii, la anumite principii, sã ne punem toti la aceeasi masã, urgent va trebui sã constituim aceastã conurbatie sau ADI, sã trecem la realizarea strategiei de dezvoltare integratã a Vãii Jiului”, a subliniat Cristian Merisanu, viceprimarul municipiului Vulcan.
“Conducerea primãriei municipiului Lupeni este de acord cu asocierea tuturor localitãtilor din Valea Jiului. Avem privilegiul cã zilele trecute s-a demarat proiectul de ecologizare si vom avea o platformã industrialã care va putea fi pusã în functiune, în cel mult doi ani de zile, si are o suprafatã de 29 de hectare care este racordatã la utilitãti. Se poate înfiinta parc industrial unde investitorii vor avea facilitãti si vor fi scutiti de la unele plãti privind impozitul pe teren. Acest lucru trebuia fãcut de mult, dar din orgolii si pãreri diferite nu s-a realizat. Ne bucurãm cã si CJH este implicat în acest proiect”, a declarat Iacob Meszaros, viceprimarul municipiului Lupeni. Autoritãtile spun cã Valea Jiului are nevoie urgentã de anumite mãsuri pentru dezvoltare, astfel cã în aceastã ecuatiile orgoliile nu au loc. “Realitãtile vietii ne-au obligat sã facem lucrul acesta si ne obligã, în continuare, sã tinem cont de ceea ce trebuie sã facem si mai putin ceea ce ne dorim fiecare” , a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
Idee cu repetitie
Anul trecut, reprezentantii celor sase administratii locale din Valea Jiului au avut în vedere realizarea unui ADI. Si acesta ar fi trebuit sã promoveze oportunitãtile Vãii Jiului.
„A fost o idee, tocmai pe dezvoltarea Vãii Jiului. În acea asociere nu era în discutie nici Consiliul Judetean, nici Universitatea. Atunci am vrut sã facem o asociatie de dezvoltare intercomunitarã cu scopul principal de a promova avantajele competitive ale fiecãrei localitãti vizavi de ce însemna oferta pentru investitori. Nu s-a mai concretizat pentru cã, probabil nici nu a fost perioada cea mai bunã, dar cred cã avem avem toate premisele ca lucrurile sã se concretizeze. S-a discutat de o promovare a Vãii Jiului, la nivel global cu toate oportunitãtile”, a mai subliniat sursa citatã.
Pentru realizarea unei conurbatii ar trebui organizat un referendum la nivelul celor sase localitãti penru a fi consultati si cetãtenii cu privire la acest aspect.
“Astãzi am hotãrât ca împreunã, opt entitãti, sã formãm o agentie de dezvoltare intercomunitarã. Dupã ce s-a înfiintat aceastã agentie de dezvoltare intercomunitarã avem în proiect sã înfiintãm o conurbatie. Nu putem discuta de altceva, o conurbatie se face printr-un referendum. Cele 6 UAT-uri trebuie sã facã referendum pentru a creea conurbatia. ADI putem sã o creem pe baza hotãrârilor de Consiliu Local, nu ne hazardãm sã vorbim de altceva”, a mai subliniat Sorin Vasilescu, vicepresedintele Consiliului Judetean Hunedoara.
Fãrã investitori reali, Valea Jiului este condamnatã la sãrãcie. Mineritul este o activitate care se restructureazã an de an si unde subventiile guvernamentale merg cãtre închiderea capacitãtilor de productie si nicidecum spre mentinerea lor. În ceasul al treisprezecelea, edilii au realizat cã, dacã nu se ajutã singuri, nu îi ajutã nimeni si s-au pus pe conceput planuri de atragere a fondurilor europene sau a oamenilor potenti financiar, pentru care se pregãtesc terenuri numai bune pentru dezvoltarea unor afaceri.
Monika BACIU