S ătui de promisiuni și după ce au stat, ca în cuptor pe timpul verii, în containele modulare, acum localnicii din Aninoasa și-au acoperit cutiile în care locuiesc cu ce au găsit. E frig și a și plouat în ele. Dar asta, doar unii, pentru că alții au ales
pericolul și s-au întors în locuințele vechi, care nu mai sunt deloc sigure.
Când ajungi în vechiul cartier de colonii cu un etaj, la Aninoasa, realizezi că lumea a stat în loc acolo. Un om care s-a instalat pe un scaun, m-a privit de departe și, în susurul pârâului care curge prin spatele caselor și care colectează inclusiv scurgerile din latrine mi-a strigat: „Ai venit aici, ca la menajerie? Ce mai puteți face voi!?”.
Și exact așa pare, o adunătură de oameni pestriți, săraci, care au la ușă cărucioare de copii mici și câte o ladă în care sunt câteva surcele sau doi-trei bulgări de cărbuni. Pereții, plini de igrasie și extrem de reci, scările șubrede din lemn putrezit, totul face din casele acestor oameni o menajerie cu de toate. Câini care ți se preumblă printre picioare, pisici cu duimul, ce ițesc capul de după câte o scândură ruptă, găini care târâie în cioc mizerii adunate de pe stradă și oameni plouați.
„Sus, la mansardă, nu ai curaj să urci!”, mi-a zis omul care mă privea de acolo. Și am urcat. Greu, cu teamă, ținându-mă de zidul ud și murdar. Am bătut la uși, dar a deschis doar un bărbat, care era certat de nevastă de ce a deschis ușa. „Eu am venit aici. E casa mea. Nu mai merg eu la containere. Nici nu am vrut să plec. Nu e niciun pericol. Și dacă e, ce? Tot trebuie să mor. Moartea nu vine așa, pe ocolite. Te lovește brusc, stați voi liniștiți!”, a spus omul și a închis ușa, nevoit fiind de femeia care a ajuns la el și a împins ușa.
Alții au dat cu var și spun că acolo e toată
agoniseala lor de o viață. Cum să plece?
Am plecat la
containerele de jos, unde o bătrână a deschis ușa. Nu mai are dinți în gură și din tavan atârna o bandă lipicioasă, galbenă, plină de muște moarte.
„Stau aici, ce să fac? Nu am unde să mă duc. Casa mea din colonie e distrusă. Nu mă pot urca. Dacă o repară, că eu așa sper, mă duc în ea”, a spus femeia.
Iar un alt bărbat, care era desculț, m-a invitat în container, când l-am întrebat dacă e frig. Tușea tare și părea bolnav. Afară picura și era frig. S-a așezat pe un scaun și a zis că familia a plecat sus, la casele distruse. De ce?
„A plecat soția cu fata și nepoții. Acolo, copiii au cine să se joace. Aici unde? Acolo, prin spatele blocului, mai sunt și alții. Și asa sunt copiii, trebuie să se joace”, a spus el. A mai tușit tare, de câteva ori și apoi mi-a arăat că a pus ceva bucăți din folie de plastic, peste
containerul în care s-a topit de căldură astă
vară. A întins niște lațuri și locul pare că are și verandă. A scos afară un scaun, o masă și de
acolo contemplează
restul containerelor.
Vreo 10 la număr.
Mai sunt și alți locatari, dar au privit timid, de după perdea. Nu au vut povești! Ce le pot aduce eu mai bun?
Am zis că merg la primărie. Autoritățile locale au bani pentru reparațiile caselor veniți prin Hotărâre de Guvern. Dar nu s-a terminat birocrația. Fac ședințe de consiliu, aprobă acte, proiect de urbanism zonal și apoi e greșit, așa că îl reiau. Și asta, de luni de zile.
Omul de la casele vechi mi-a și zis: „Ce? De la cutremur sunt casele așa? Stai liniștită! Nu au făcut nimic pentru noi”.
Dar primarul Nicolae Dunca nu era în birou și avea și telefonul închis. Secretara a conchis: „este ieșit din instituție”. Și nici viceprimarul Ioan Sfia nu era. Biroul era gol și cu becul stins.
Prefectul de Hunedoara a catalogat, recent, ceea ce se întâmplă la Aninoasa așa: „Problema este că am reușit, cu CJH, să facem o HG, prin care să se aloce bani și s-au alocat
8 milioane de euro. Cred că sunt 6 luni de zile din momentul în care banii au intrat în cont și nu au reușit să facă studiul de fezabilitate. Acolo a fost un PUZ, a fost aprobat. Acum studiul de
fezabilitate este refăcut,
că ei spun că nu ajung cele 8 milioane de euro, pentru cele 100 de locuințe. Nu pot să înțeleg de ce durează
așa mult și de ce
nu există implicare. Degeaba ar construi acum, că nu se poate finaliza până în iarnă.. Din păcate, cred că
este o impotență a administrației de acolo”.
Diana Mitrache
