Primii brazi de Crăciun au ajuns în piețele de la noi. La Petroșani s-au instalat în zona în care s-au vândut și crizantemele, iar prețurile sunt în funcție de mărimea și soiul fiecărui brad care se vinde.
Molid, brad alb, ori un brad verde bogat, sunt ofertele ce au ajuns deja la piață. Vin producători din zona noastră, oameni ce aduc pomii crescuți în pepinierele proprii, dar și cei care îi importă tocmai din Danemarca.
Printre ei, ca de obicei, îi găsim pe cei ce îi cultivă în zona Ostroveni, Dolj. „Vin cu aceeași pomi de Crăciun, frumoși, pentru piața din Petroșani. O să avem brazi cu prețuri de la 85 de lei, la 150, sau 170 de lei, în funcție de înălțime și coroană. Anul acesta nu avem șanse să aducem cu rădăcină, că sunt ploi în zona Craiova și, deocamdată nu promitem că vor fi și cu rădăcină”, a spus Mariana Butnariu, producător.
Pe piață sunt așteptați și brazi din alte zone ale țării, dar și din Danemarca, de acolo fiind importați și cei care ajung la noi. Prețurile acestora sunt între 120 și 200 de lei.
Diana Mitrache