Din 8 iunie este permis pescuitul sportiv și recreativ. Garda de Mediu Hunedoara le reamintește amatorilor ca vor avea loc controale pe bălți și râuri, așa că toată lumea trebuie să îndeplinească niște condiții minime. Un anunț al comisarilor Grăzii de Mediu Hunedoara arată că, „În conformitate cu prevederile Ordinului nr.58/462/2021 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2021, începand cu data de 08.06.2021 este permis pescuitul recreativ/sportiv și familial pe raza județului Hunedoara. Comisarii din cadrul Comisariatului Județean Hunedoara al Gărzii Naționale de Mediu vor efectua în continuare controale pentru verificarea respectării prevederilor legale privind pescuitul, în conformitate cu O.U.G. nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura”. Pe lângă prevederile penale, Ordonanța de Urgență nr 23/2008 sancționează contravențional o serie de încălcări ale normelor sociale privind protecția resurselor acvatice. Astfel, art. 57 sancționează cu amendă de la 300 la 600 lei neprezentarea permisului, licenței sau autorizației de pescuit organelor abilitate, precum și încălcarea condițiilor prevăzute în acestea. Nedeținerea licenței de acvacultură este sancționată cu o amendă cuprinsă între 1500-3500 lei. Cu amendă cuprinsă între 1800-4000 lei și suspendarea pe o durată de 90 de zile a permisului, autorizației sau licenței se sancționează refuzul permiterii accesului personalului cu drept de control la bordul ambarcațiunilor, sediile unităților, perimetrul bazinelor acvatice, precum și utilizarea ambarcațiunilor neinscripționate. Bunurile care au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor unelte, ambarcațiuni, animale, mijloace de transport, arme de foc, etc.) și a contravențiilor (icre, pește, alte viețuitoare, etc.) vor fi confiscate, iar organele de constatare pot dispune valorificarea acestora.
Diana Mitrache