Stau cât e ziua de lungã, nu fac nimic, mãnâncã la cantina socialã si sportul lor preferat este aruncatul gunoiului direct de pe geam. La blocul social din Colonia Petrosaniului, straturi întregi de deseuri zac în zona din dos si nimeni nu pare afectat de asta.
Nici în fata blocului nu este mai curat, în timp ce din containerele aproape goale, se înfruptã caii localnicilor. Totul pare desprins dintr-un film de prost gust, însã e purul adevãr, iar administratia localã din Petrosani are de gând sã punã beneficiarii de venit minim garantat sã le facã acolo curat. „De sãptãmâna viitoare, am mobilizat douã echipe de la vmg, cât si muncitori din aparatul de specialitate al primãriei, pentru a interveni în zona respectivã. Din pãcate, se aruncã foarte mult gunoi menajer de pe gem, pe zona verde, desi în imediata apropiere existã un punct de colectare gospodãresc si care se ridicã periodic”, a declarat Daniel Visan, director DPADPP. Niciodatã, locatarii de aici nu au putut fi convinsi sã îsi facã ordine, ori sã nu mai arunce, dupã ce li s-a fãcut curat. Nici amenzile, nici amenintarea cã rãmân fãrã hrana de la cantina socialã, sau epidemiile care au izbucnit în zonã, nu i-au convins sã renunte la acest obicei nesãnãtos. Blocul este locuit în principal de beneficiari ai ajutoarelor sociale, însã, chiar dacã au timp suficient la dispozitie, nimeni nu ia atitudine si toti aruncã deseurile în preajma blocului.
Diana Mitrache